De mai bine de o săptămână am aflat că Laurențiu Reghecampf ar avea o relație cu Corina Bilcon, care ar fi și însărcinată în trei luni, ea fiind motivul principal al divorțului dintre antrenor și Anamaria Prodan.
După ce a văzut primele imagini cu Laurențiu Reghecampf și Corina Bilcon, Anamaria Prodan a angajat cei mai de top avocați din SUA, ba chiar a anunțat că luni va lua o hotărâre în ceea ce îl privește pe soțul ei.
Până când Anamaria Prodan va lua decizia, Corina Bilcon a decis să-i transmită un mesaj subtil. Iubita lui Reghe a postat un mesaj pe contul personal de socializare care o va umili crunt pe impresară.
Deși Anamaria Prodan a luptat luni întregi să demostreze că familia ei este unită, iar Reghe nu va divorța înainte, iată că toate afirmațiile impresarei au fost demontate într-un final.
Laurențiu Reghecampf a anunțat că a depus actele de divorț săptămâna trecută, iar la câteva zile distanță au apărut și imaginile cu el și Corina Bilcon. Ba mai mult de atât, noua iubită a antrenorului vine și cu o replică prin care explică ce s-a întâmplat.
”Când iubeşti cu adevărat nu contează părerea celor din jur”, scrie Corina Bilcon pe Instagram.
Conform altei postări, relația lui Laurențiu Reghecampf și a Corinei Bilcon este mai intensă decât s-ar fi gândit oricine. Iubita antrenorului mărturisește că iubește cu adevărat și că nu e interesată deloc de părerile din jur, deci cel mai probabil asta o include și pe Anamaria Prodan.
”Iubirea este un sentiment minunat pe care o persoană îl poate simţi. Acolo unde domneşte iubirea şi imposibilul poate fi atins. Atunci când iubeşti toate lucrurile parcă devin mai uşoare. Când iubeşti cu adevărat nu contează părerea celor din jur sau ceea ce cred ei despre persoana repectivă.
Iubirea presupune şi multe sacrificii pe care eşti nevoit să le faci doar ca cealaltă persoană să fie mulţumită. Atunci când iubeşti nu cauţi folosul tău, ci mereu cauţi folosul celuilalt. Iubirea este cel mai pur sentiment dintre toate celelalte. Nu iubeşti când tu eşti mai presus pe persoana iubită, iubirea nu este egoistă. Nu încerci să îţi remarci calităţile tale, ci vei încerca să remarci mereu calităţile celuilalt”, scrie Bilcon.
Pentru cei care o acuză că ar fi intervenit în căsnicia lui Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan, Corina Bilcon are din nou un mesaj. Nu e interesată de nicio părere și va rămâne alături de el indiferent de ce spun gurile rele.
”Lasă-i să te judece. Lasă-i să te înţeleagă greşit. Lasă-i să te brâfească. Părerile lor nu sunt problema ta. Tu rămâi un om bun, iubeşte şi simte-te liber în autenticitatea ta. Indiferent ce spun sau ce fac alţii, să nu îndrăzneşti să te îndoieşti de valoarea şi de frumuseţea adevărului tău. Continuă să străluceşti aşa cum o faci deja”, scrie Corina pe Instagram.