Renumitul profesor doctor Irinel Popescu, unul dintre cei mari medici pe care i-a avut România vreodată, a fost trimis în judecată de către procurorii DNA într-un dosar care pare desprins din comediiile americane cu buget redus. Ca să fie totul clar de la început.
Nu este acuzat că a cerut vreodată bani de la pacienți sau de la alți medici ca să-i angajeze pe undeva sau lucruri de acest tip, care chiar ar fi fost grave. Nu! Acele dosare cu manageri de spitale șpăgari, care condiționează actul medical și care nu angajează medici tineri și asistente decât contra unei sume consistente de bani, sunt ignorate de procurori. Oare de ce?
Dosarul profesorului Irinel Popescu este parcă desprins dintr-o poveste scrisă de I.L. Caragiale. El este acuzat ar fi vrut să-i dea bani unui ofițer ca să-l scape de un alt dosar pueril care datează din 2009 (DA, ați citit bine – 2009, acum suntem doar în 2023!).
Coincidență sau NU… mai degrabă NU, în urmă cu o lună, medicul Irinel Popescu a primit titlul de Doctor Honoris Causa la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași. Cred că cineva s-a supărat pentru asta.
Trebuie menționat că renumitul doctor, care este și academician, este extrem de respectat și la nivel internațional, fiind apreciat de experți din domeniu din SUA, Israel, Turcia sau Grecia.
Interesant este că, deși este considerat un adevărat geniu al chirurgiei, Universitatea de Medicina și Farmacie, Carol Davilla din București, aflată de mulți ani sub conducerea și influența medicului Ioanel Sinescu, nu i-a acordat niciodată un titlu similar, de altfel extrem de meritat. Iarăși apare întrebarea oare de ce?
Revenind la dosarul absolut jenant orchestrat de DNA și acceptat în cele din urmă de Tribunalul București, se poate spune că ar fi de râs, dacă n-ar plânge miile de pacienți cărora profesorul Irinel Popescu le-a dăruit viață și care încă așteaptă minuni de la el.
Ca o paranteză, recent OMS ne-a atras atenția că pacienții români sunt în pericol din cauza crizei de medici și asistenți. Sunt prea puțini doctori în România, iar doctori de top și mai puțini. Din acest motiv sunt oameni (care plătesc taxe și impozite, inclusiv pensiile magistraților) care nu reușesc să-și primească la timp diagnosticul și tratamentul pentru viață.
Nu pot să uit când însuși președintele Klaus Iohannis spunea despre România că este un stat eșuat. Și un stat eșuează în general când justiția nu funcționează. Când mă uit la acest episod cu profesorul Irinel Popescu, care n-are nicio legătură cu justiția, îmi dau seama că are dreptate. Cred că așa ceva nu se poate întâmpla decât într-un loc în care într-adevăr legile există doar ca să fie încălcate chiar de către cei care veghează la aplicarea lor.
Așadar se fabrică un dosar care datează din 2009, un dosar care apare probabil din invidia și răzbunarea unora care nu pot învinge prin performanțele profesionale sau mentale și atunci încearcă înlăturarea adversarului prin mijloace lașe, utilizând forța altora, care oricum se vor duce singuri la fund în câțiva ani pentru că nimic nu rămâne nepedepsit de… karma.
Deci se fabrică dosarul din 2009, chiar și așa nu se găsește nimic. Dar ani de zile, ANI de zile, un medic de geniu, un chirurg salvator de vieți, care reușește imposibilul cu mâinile lui de aur, este hărțuit și stresat permanent cu amenințări precum… dosar – închisoare, dosar – închisoare. Greu să mai răspunzi nevoilor pacienților mai mult morți decât vii și totuși medicul Irinel Popescu a reușit asta. N-a fost ușor, dar a continuat lupta cu bolile necruțătoare și acolo unde mulți medici nu au dat nicio șansă pacientului, el a făcut o minune.
Ținând cont că locuim într-un stat eșuat, citez din președintele Klaus Iohannis, medicul Irinel Popescu a trăit zi de zi cu o frică teribilă și nu i-a fost permis să trăiască normal. Cine plătește acest tip de hărțuire ucigătoare și lentă, care în mod cert i-a șubrezit și organismul reputatului medic. El trebuia să care în spate și responsabilitatea vieții pacientului, dublat de acest tip de hărțuire extrem de toxică. Pentru că oricând s-ar fi putut trezi ca-n perioada comunistă cu poliția la ușă să te ia… degeaba. Că doar așa arată un stat eșuat.
Și ajungem în 2023 și ne trezim că la o lună după ce medicului Irinel Popescu îi este recunoscută genialitatea de UMF Iași, cei de la DNA se trezesc cu un dosar de toată jena, fluturat mai întâi pe la G4Media. Desigur, atunci când profesorul a primit titlul prestigios, același site a publicat un articol în care în loc să pună accentul pe distincție, a insistat pe un dosar aflat în anchetă de ani buni.
„Chirurgul Irinel Popescu, trimis în judecată de DNA în două dosare de corupție, va primi vineri titlul Doctor Honoris Causa al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iași”, scria G4media pe 28 februarie. Parcă anunțat ce urma să se întâmple. Titlu sună mai degrabă a amenințare: nu te potolești cu performanțele în medicină, încă te încăpățânezi să salvezi vieți și să insiști pentru dezvoltarea medicinei. Stai că primești tu una acum să te potolești.
Și pe 24 martie, medicul este trimis în judecată. Iar cei de la G4Media scriu din nou primii. În mod normal, procurorii trebuie să facă justiție, nu show. Doar că dacă show nu e, nimic nu e.
Întotdeauna m-am întrebat dacă nu cumva G4Media este sponsorizat de DNA sau dacă nu s-au transformat procurorii DNA în jurnaliști. Este ilegal desigur, dar mai contează? O analiză simplă a site-ului arată că apar articole despre dosare mai întâi aici, în loc să le fie arătate inculpaților sau să fie trimise către toată presa. Că în teorie suntem egali TOȚI, chiar dacă nu toți primim donații. Toți jurnaliștii, ca să fiu clară.
Apropo G4Media a luat naștere după ce Dan Tăpălagă și Cristi Pantazi au plecat de la HotNews. Ambii sunt jurnaliști talentați, dar care nu stăpânesc arta online-ului. Adica a traficului. Și ca să poți susține un site trebuie să angajezi oameni care pot face asta. Și au făcut-o. Au adus o întreagă echipă de 12-14 oameni. De unde or fi avut bani să-i plătească? Mereu m-am întrebat. Că investiția inițial este măricică.
Doar nu-și imaginează cineva că românii de rând ar dona vreodată 5 bani pentru presă. Că apare acolo pe site un buton de donații, dar să fim serioși. La noi e cu luatul, nu cu datul.
Mulți nu scriu adevărul crunt și dureros de frică. Se tem că ar putea fi anchetați ei sau familiile lor de către un procuror sau altul, că le-ar putea veni ANAF pe cap și așa mai departe. Ar trebui să o facă pentru că și binele și răul se plătesc. MEREU. Sunt forțe mai mari decât noi care în cele din urmă fac ordine. Nu când vrem noi sau când ne așteptăm, ci când trebuie. Dar nimic nu rămâne nepedepsit. Și cel mai bine este să fim mereu în slujba binelui și a dreptății.
Profesorul Irinel Popescu este NEVINOVAT în dosarul DNA în care a fost trimis în judecată, VINOVAT doar că s-a născut geniu și a muncit din greu ca să devină salvatorul a mii de vieți.
Oare când ne mai facem bine?
Va urma…