ING Bank ia locul celor două bănci românești, Banca Transilvania și CEC Bank. Ce se întâmplă cu milioane de clienți

de:
14 apr. 2023
ING Bank ia locul celor două bănci românești, Banca Transilvania și CEC Bank. Ce se întâmplă cu milioane de clienți

ING Bank vrea să ia fața celor mai de renume bănci din România printre care și Banca Transilvania, dar și CEC Bank. Adrian Humă, ING Bank România, a vorbit despre planurile băncii.

Adrian Humă a participat la conferinţa ZF Logistică, Transporturi & Automotive 2023. Printre altele, el a vorbit despre planurile pe care ING Bank le are, dar și despre finanțări.

Potrivit acestuia, finanțările verzi cresc de la un an la altul. Iar ING Bank este implicată direct în acest proces. Alte bănci în schimb, precum CEC Bank ori Banca Transilvania, nu se pot lăuda cu aceleași rezultate.

Conform oficialului de la ING Bank, banca a oferit peste 500 de milioane de euro în ultimul an pentru o astfel de finanțare, o sumă deloc mică.

„De la un an la altul vedem o creştere de două cifre (n.red: pe finanţările verzi). Noi oferim atât credite obişnuite, dar avem şi intermediere de obligaţiuni. La obligaţiuni avem valori mai mari, însă de obicei acestea nu sunt pătrate în bilanţ de către bănci, se mai vând din ele şi către alţi investitori. Dacă e să dăm câteva cifre, suntem la peste 500 de milioane de euro acordate în ultimul an să zicem”, a spus acesta, potrivit Ziarul Financiar.

ING Bank, planuri mărețe în România

Și totuși ce beneficii aduc finanțările verzi acordate de ING. Acestea susţin investiţii variate, fie că este vorba de clădiri, fie că este vorba de echipamente.

„Am finanţat investiţii diverse, de la partea de clădiri, partea de echipamente, din ce vedem noi acum mai sunt în discuţie proiecte pe partea de dezvoltări de capacităţi de producţie, dar discuţiile durează cam 1-2 ani până un proiect începe să prindă contur şi până începe să adune suficient sprijin. Dacă vorbim de o investiţie mare, cum ar fi fabriă de baterii, aici investiţiile sunt foarte mari”, adaugă el.

Pe de alături parte, Humă spune că finanţarea unei fabrici de baterii în România ar putea fi o mare lovitură. Și nu ar fi exclus ca ING Bank să fie implicată în acest proces.

„Dacă ne uităm în Europa, fabricile sunt situate unde există deja producători, dar e nevoie de o investiţie de volum, de scală. Din ce am văzut până acum, şi ING a fost implicată cam în toate proiectele mari de baterii electrice la nivel european care au avut nevoie de finanţare bancară, acestea au producţia contractată pe câţiva ani buni de acum înainte”, a completat acesta.