După ce s-a terminat America Express, Irina Fodor a avut o perioadă destul de lungă în care a lipsit de pe social media. Ulterior, vedeta mărturisea că avea nevoie de o pauză, atât ea cât și Răzvan Fodor.
De atunci au trecut câteva luni, iar între timp, Irina Fodor a început și filmările pentru Chefi la Cuțite de la Antena 1, însă gândul tot la vacanțe îi stă, iar asta o spune chiar ea, dar și postările sale constante.
Drept urmare, Irina Fodor și Răzvan Fodor au decis să aibă o escapadă cât se poate de scurtă. Cei doi au mers în Grecia, iar locația este una superbă.
Vedeta a împărtășit totul cu fanii săi, semn că se simte bine și chiar avea nevoie de puțină relaxare, având în vedere perioada agitată de până acum.
”V-am mai povestit eu că, o săptămână pe an, plecăm într-o vacanță doar noi doi. ❤️Până aici, totul perfect, nemaipomenit și romantic! 😋
Așadar, m-am trezit cu răsăritul ăsta frumos al Greciei în fața ochilor și m-am gândit să îl filmez, mai ales că aveam la dispoziție câteva secunde până se estompau culorile. Doar că eu sunt în vacanță cu Fodor”, a mărturisit vedeta.
Cu toate astea, fanii au intrat la bănuieli. În ultima vreme, Răzvan și Irina Fodor au început să promoveze mai multe produse și călătoresc destul de des. Va fi dată Irina Fodor afară de la Antena 1? Va ajunge vedeta să își câștige traiul din social media așa cum o fac și alte vedete precum Adelina Pestrițu sau Gina Pistol?
Nu știm, însă cert este că și dacă ar renunța la colaborarea cu Antena 1, cel mai probabil Irina Fodor ar putea trăi liniștită, având în vedere contractele de imagine pe care le tot primește, iar asta poate observa oricine.