Oamenii obișnuiesc să aibe un stil de viață destul de agitat, așa că orele mesei nu sunt de multe ori o prioritate pentru ei. Totuși, dacă am cunoaște mai bine efectele negative pe care le are ora mesei asupra organismului, cu siguranță am face o serie de schimbări.
Un studiu recent scoate la lumină legătura dintre mesele târzii și acumularea de kilograme nedorite. Cu alte cuvinte, persoanele care obișnuiesc să ia ultima masă la ore târzii, s-ar putea confrunta cu obezitate dar și cu sindromul metabolic.
Potrivit unui studiu publicat în Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism, cina târzie este asociată cu creșterea în greutate, dar și cu creșterea nivelului de zahăr din sânge.
De asemenea, sursa citată scoate la iveală noi detalii potrivit cărora masa consumată la o oră mai târzie agravează toleranța la glucoză și reduce cantitatea de grăsimi care s-ar arde altfel.
Totuși, cercetătorii care au realizat studiul susțin că efectul consumului caloric la ore târzii variază foarte mult de la o persoană la alta și depinde și de ora de culcare.
În timpul studiului, cercetătorii au avut 20 de voluntari sănătoși (10 bărbați și 10 femei) pentru a vedea cum au metabolizat cina mâncată la ora 22:00, comparativ cu cina luată la ora 18:00.
Voluntarii au mers la culcare la ora 23:00, iar potrivit rezultatelor, cantitatea de grăsime ingerată ”arsă” a fost mai mică pe măsură ce masa de seară a fost luată mai târziu, în ciuda fatpului că aceeași masă a fost oferită la două ore diferite.
Nu este prima oară când studiile demonstrează efectele nocive ale mâncatului la ore târzii, dar este unul dintre cele mai detaliate. Pe lângă faptul că au fost observați constant, participanții au dat probe de sânge la fiecare oră în timpul petrecut în laborator, au fost supuși studiilor de somn și scanărilor grăsimii corporale și li s-a stabilit rata de ardere a grăsimilor.
Totuși, pentru ca studiul să fie confirmat complet, este nevoie de mai multe experimente care să confirme aceste lucruri.
Marea greșeală pe care multe persoane o fac este să consume un mic dejun sărac. Aceștia se trezesc flămânzi mai devreme decât se așteptau și de multe ori, este posibil ca și înainte de culcare senzația de foame să fie prezentă.
De cele mai multe ori aceste lucrui se întâmplă în cazul persoanelor care lucrează în ture de noapte, sau în cazul persoanelor care se consumă din punct de vedere emoțional. Multă lume mănâncă în funcție de emoțiile pe care le are.
De asemenea, specialiștii susțin că este mai important meniul decât ora la care acesta este consumat. Odată ce o persoană consumă puține calorii, o cină la fel de săracă nu va avea un impact negativ asupra organismului. Totuși, trebuie găsit un echilibru.
Un alt studiu a demonstrat faptul că persoanele care au luat un mic dejun de 600 de calorii s-au simțit sătui mai mult timp și au avut semnificativ mai puține pofte în timpul zilei decât cei care au luat un mic dejun de 300 de calorii.
În acest context, savanții sunt de părere că există posibilitatea ca micul dejun să nu mai fie necesar în cazul persoanelor care au luat ultima masă chiar înainte de culcare, așa că dacă nu ne e foame, cel mai bine e să nu mâncăm. Nu e nevoie să ne forțăm organismul.
Fiecare individ în parte are stilul lui de viață. Dacă unele persoane consumă gustări dese, dar sărace în calorii, alte persoane mănâncă de trei ori pe zi adevărate bombe calorice. Totul depinde însă de calitate mâncărurilor.
În cazul în care nu știai, până la ora actuală se esteimează că peste 2,1 miliarde de adulți din întreaga lume sunt supraponderali sau suferă de obezitate, ceea ce face ca probleme de sănătate precum diabetul și hipertensiunea să fie în continuă creștere.
Pentru a evita astfel de probleme grave de sănătate, alimentația trebuie să fie o prioritate.