Umilință maximă pentru Theo Rose. Deși aceasta formează un cuplu cu Anghel Damian, asta nu o împiedică pe Lia Bugnar să spună lucrurilor pe nume.
După cum prea bine știm, deși s-au despărțit, Lia Bugnar și Anghel Damian lucrează în continuare împreună la serialul Clanul. Deși mulți s-ar fi așteptat ca actrița să îl critice pe fostul său partener pentru decizia luată, iartă că în realitate Lia Bugnar are doar cuvinte de laudă la adresa sa.
Actrița spune că indiferent de decizia luată, Anghel Damian are același calități și evoluează spectaculos în continuare, drept urmare, nimic nu s-a schimbat la el.
”Lui nu i-au dispărut calitățile, adică pentru ce l-am iubit îl putem iubi în continuare. Nu s-a schimbat, ba chiar e un om care artistic evoluează spectaculos și e un prieten pe care chiar ne putem baza.(…) Anghel e Anghel, el nu s-a deteriorat cu nimic.”, a mărturisit Lia Bugnar.
Despre Theo Rose în schimb, actrița nu a putut să spună același lucru. Lia Bugnar povestește că este foarte atentă la replicile persoanelor, în special la cel interpretat de Theo Rose, în condițiile în care tânăra nu are niciun fel de pregătire actoricească.
Mai mult de atât, aceasta spune că mai sunt și alte persoane aflate în situația lui Theo Rose, motiv pentru care trebuie să fie extrem de atentă pentru ca totul să funcționeze.
”Chiar am grijă la fiecare replică, a fiecărui personaj. Când se întâmplă să joace în film oameni care nu au niciun fel de pregătire actoricească, cum se întâmplă să fie Theo Rose și cum mai sunt câțiva oameni în film, puțini, mai puțini ca la Vlad, sunt mult mai atentă la ce scriu, pentru că realmente lor trebuie să le dai replici extraordinar de eficiente și de percutante, care să funcționeze.”, a mai declarat Lia Bugnar pentru cancan.ro.
Anghel Damian în schimb nu a comentat nimic, însă înainte de a forma un cuplu cu Theo Rose, regizorul din serialul Clanul povestea că aceasta are un talent aparte, chiar dacă nu are neapărat studii în domeniul actoriei.