Clienții Libra Bank trebuie să știe neapărat aceste informații despre bancă. Schimbările anunțate for intra în vigoare din aprilie.
Emil Bituleanu, o figură proeminentă în sistemul bancar românesc, conduce Libra Internet Bank din 2007. Instituția de credit are mai multe emisiuni de obligațiuni în valoare de 48 de milioane de euro listate la Bursa de Valori București.
Mandatul său de director general urmează însă să expire pe 8 aprilie 2023, iar acesta va demisiona. Într-un raport transmis BVB se arată că Consiliul de Administrație a luat act de informarea domnului Bituleanu privind încetarea mandatului său și a declarat vacant postul de director general începând cu data de 9 aprilie 2023.
De asemenea, Consiliul de Administrație și-a exprimat recunoștința față de domnul Bituleanu pentru profesionalismul și dedicarea de care a dat dovadă pe parcursul celor 20 de ani de mandat în calitate de director general și membru al Consiliului de Administrație al Libra Internet Bank.
“Având în vedere nota de informare a Consiliului de Administraţie (…) (prin care acesta a luat notă de informarea dlui. Emilian Bituleanu cu privire la încetarea mandatului său de director general al băncii la data de 8 aprilie 2023) în vederea bunei funcţionări a Comitetului de Direcţie, Consiliul de Administraţie constata că funcţia de director general este vacantă de la data de 09.04.2023, şi hotărăşte: Consiliul de Administraţie mulţumeşte Dl. Bituleanu pentru profesionalismul şi dăruirea demonstrate în calitate de director general şi membru al Consiliului de Administraţie al Libra Internet Bank în cei 20 de ani de activitate”, se arată într-un raport la BVB.
După ce s-a alăturat Libra Internet Bank în 2003 în calitate de director general adjunct, Emil Bituleanu a devenit director general al băncii în 2007. Și-a început cariera bancară în 1994, ocupând diferite funcții de conducere în mai multe bănci din România, după ce a absolvit Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din cadrul Universității „Politehnica” din București, scrie zf.ro.
Cristina-Carmen Mahika-Voiconi a fost numită de către Bancă în funcția de director general și membru al Comitetului de conducere. Aceasta își va prelua funcția de director general după ce modificarea va fi înregistrată la Registrul Comerțului, dar nu înainte de 9 aprilie 2023, când postul va deveni vacant.
Pe lângă domeniile pe care le coordonează în prezent, care includ Divizia eBusiness, Divizia Corporate Banking, Divizia Fonduri Europene, Divizia Agribusiness, Divizia Professionals Banking, Divizia Retail Banking, Divizia IMM, Divizia Juridică, Divizia Large Corporate, Area Manager, Sucursale (director), ea va coordona și Divizia Resurse Umane, Divizia Marketing, DPO (Data Protection Officer) și Divizia Audit Intern (din punct de vedere administrativ).
Întrucât doamna Mahika-Voiconi este și director al băncii, mandatul său de director general va fi egal cu cel de director, care se încheie la 29 martie 2025. În cazul în care organismul competent nu decide altfel, următoarea prelungire posibilă a mandatului directorului va prelungi și mandatul directorului general pentru aceeași durată.