Liviu Teodorescu și Iulia sunt împreună din liceu, dar și-au unit destinele oficial în urmă cu două luni. Deși mulți s-ar fi așteptat ca relația lor să meargă mai bine ca niciodată, artistul a fost surprins fără a mai purta verigheta pe deget.
Așa cum era de așteptat, fanii au intrat la bănuieli și l-au luat pe artist la rost, în special pentru faptul că evenimentul celor doi a fost unul deosebit și așteptat de multă lume. Artistul a cerut-o în căsătorie pe iubita sa chiar de ziua ei de naștere, iar pe 3 iulie au devenit soț și soție.
Liviu Teodorescu a fost invitat în cadrul unei emisiuni iar fanii au rămas mască când au văzut că artistul nu poartă verighetă, însă motivul artistului este unul destul de bun.
El a mărturisit că după ce a ieșit din Biserică a uitat verigheta într-o ghiozdan până acum o săptămână, iar când soția sa a găsit-o, el și-a dat seama că are degetul prea subțire pentru ea.
”După ce am ieşit din biserică, am scos-o şi am pus-o într-un ghiozdan, am uitat-o până acum o săptămână, când Iulia a găsit-o în ghiozdan. Am degetul prea subţire, pică”, a mărturisit artistul.
Deci nu s-au despărțit, ba chiar sunt una dintre cele mai longevive relații din lumea mondenă. S-au cunoscut în liceu, iar Liviu Teodorescu i-a spus ce simte. Chiar dacă i-a dat bătăi de cap și l-a făcut să sufere, dragostea a fost mai puternică în cazul lor.
“A început în liceu, când am decis să îi spun că simt ceva pentru ea. S-a lăsat super greu, mi-a dat bătăi de cap și m-a făcut să sufăr, dar după am devenit superstar și a fost simplu. Ne-am certat la început de an, pe 1 ianuarie, am fost la un pas să ne dăm papucii, că noi când ne enervăm, gata, se termină lumea! Dar apoi eu încerc să găsesc soluții, ea le pune în aplicare și iese bine. Ideea e să facem ca ea și nu are ce să fie rău”, declara Liviu Teodorescu.