Moment jenant pentru Smiley. Ce i-au făcut cei de la Antena 1

de:
01 oct. 2021
Moment jenant pentru Smiley. Ce i-au făcut cei de la Antena 1
Smiley

Smiley este angajatul PRO TV cu acte în regulă, dar întâmplarea a făcut să ajungă și pe la Antena 1, iar producătorii nu au trecut cu vedere asta. Momentul a fost unul de toată jena pentru artist.

În emisiunea iUmor de la Antena 1 a fost surprinsă o discuție dintr-un podcast. Vorbeau Delia, Dan Badea și Smiley, iar pentru că artistul are contract cu PRO TV și nu poate apărea la un alt post concurent, producătorii l-au făcut instant ”să dispară”.

Cum? Fața lui Smiley a fost acoperită, dar nu oricum. S-a întâmplat în cadrul primei ediții ”iUmor”, sezonul 11, când Mihai Bendeac și-a ironizat colegii, adică Delia și comediantul Dan Badea.

Ironiile au venit după ce aceștia au luat parte la un podcast și au vorbit despre călătorii, chiar a lui Smiley. Cum l-au făcut producătorii să dispară? Ei bine, cei de la Antena 1 au fost mai mult decât inspirați.

I-au acoperit fața lui Smiley cu cea a Ginei Pistol, în condițiile în care vedeta a avut contract cu Antena, ea prezentând Chefi la Cuțite, dar și Asia Espress.

Smiley, acoperit cu fața Ginei Pistol

Gina Pistol și Smiley au devenit părinți de curând, iar acum, prezentatoarea tv își dedică tot timpul pentru fiica sa. Mai are contracturi cu diverse branduri unde face reclamă pe rețelele de socilizare, dar nu este exclus să se reîntoarcă pe micile ecrane odată ce fiica ei va crește.

Mai mult de atât, de când stă acasă, Gina Pistol a devenit mai tipicară și este axată pe ordine, curățenie, sperând să îi ofere în același timp și siguranță micuței sale.

”Eu ca să funcționez bine am nevoie de ordine în jurul meu. Încerc să țin ordine pe cât posibil. Acum mă uit prin casă să duc în pod ce este prin casă pe jos, pentru când o va lua de-a bușilea. Va înseamna și mai multă curățenie, mai ales când o să înceapă să bage lucruri în gură”, a mărturisit Gina Pistol, la Antena Stars.