România a ajuns pe locul 2 ca număr de morți din cauza coronavirusului, raportat la populație. Situația este din ce în ce mai critică, iar medicii se tem că sistemul va intra în colaps. Deja nu mai există în stoc medicamente pentru pacienții în stare gravă, iar spitalele sunt deja arhi-pline.
Medicul infecționist primar Adrian Marinescu a explicat de ce mor atât de mulți români de COVID-19 în ultima perioadă. Cum s-a ajuns la această situația, care este deja catalogată de unii specialiștii drept dezastru umanitar. Italia a trecut printr-o situație similară în valul 1, însă atunci nu exista vaccin și nu se știe mai nimic despre un tratament.
Din păcate, autoritățile române nu au învățat nimic de la țările care s-au confruntat deja cu situații dramatice. Dimpotrivă, nu au impus nicio restricție întreaga vară, au stat să facă campanie electorală internă și chermeze de partid cu sute de oameni pentru a fi desemnat un nou președinte al PNL. Cât despre campania de vaccinare, au lăsat-o de izbeliște. Banii către presă au mers doar în scop electoral și țintit.
Din cauza acestui egoism, România a ajuns într-adevăr un stat eșuat, cum spunea și șeful statului, Klaus Iohannis.
Medicul Adrian Marinescu a spus public adevărul: de ce mor atât de mulți oameni de coronavirus în România, în ultima perioadă. Din cauză că nu se vaccinează, pentru că ajung târziu la spital, iar mai nou, pentru că nu mai sunt locuri în spitale.
„Se ajunge aici pentru că oamenii vin de foarte multe ori târziu la spital şi nu sunt suficiente locuri pentru evaluare. Pacientul ajunge târziu, iar atunci va fi face târziu analizele necesare, computerul tomograf şi ce mai trebuie. Şi atunci există riscul să nu primească la timp tratamentul potrivit şi să ajungă la formele complicate ale bolii. Plus faptul că sunt foarte mulţi pacienţi bolnavi, care au şi alte afecţiuni, unele grave, şi acesta este un factor important.”, a explicat medicul.
Acesta a preciizat că printre pacienții în stare gravă, peste 95% sunt nevaccinați.