Când vine vorba de diete mulți dintre noi considerăm că știm deja cum stă treaba și ce avem voie să mâncăm, dar și ce nu. Totuși, sunt și alimente care ne pot îngrășa fără să ne dăm seama, iar dezamăgirea se vede apoi pe cântar.
Cori Grămescu, coach de nutriție, a dezvăluit care sunt alimentele periculoase pentru silueta noastră și pe care mulți dintre noi le considerăm de bază în dietă.
Pastele cu legume, smoothie-urile, legumele sotate, dar și serbetto de fructe sunt doar o parte din alimentele pe care mulți le folosesc în dietă și care, potrivit nutriționistului ne pot face mai mult rău decât bine atunci când sunt consumate în cantități mari.
Cea mai mare problemă apare în timpul concediilor, atunci când alegem alimente pe care le considerăm sănătoase, dar despre care nu știm cum au fost preparate și câte calorii au, de fapt.
”Problema apare mai ales în perioada vacanțelor, când mânăm la restaurant sau optăm pentru versiuni care ni se par sănătoase, fără să estimăm corect câtă mâncare sau câtă energie se ascunde în acele alimente.
De exemplu, legumele sote la restaurant, ele sigur că sunt o opțiune teoretic sănătoasă, dar ceea ce pierdem din vedere este că în prepararea aceasta, de tip HoReCa, de multe ori se adaugă o cantitate generoasă de ulei, tocmai pentru a fi preparate rapid și a fi gustoase. Atunci, o porție de legume poate să aducă chiar și 400-500 de calorii”, a spus nutriționistul, la Antena 3.
Smoothie-urile au devenit băuturile vedetă ale acestei veri. Știm că au la bază fructe și credem că este suficient, însă Cori Grămescu mărturisește că majoritatea sunt făcuet dein fructe congelate, la care se mai adaugă îndulcitori calorici.
Cu alte cuvinte, o astfel de băutură poate ajunge chiar și la 800 de calorii. Mare atenție la gust, spune nutriționistul, potrivit căruia cu cât băutura este mai delicioasă, cu atât e mai bogată în calorii.
”Shake-urile, smoothie-urile, mai ales că acum au început să apară tot felul de mici afaceri care vând smoothie-uri și shake-uri, pe bază de fructe congelate, doar că, pentru a fi gustoase și dulci, se adaugă cantități semnificative de îndulcitori calorici: miere, sirop de agave, zahăr de cocos. Toate sunt forme de zahăr.
Pentru a da o textură plăcută, vedem că se combină cu nuci, cu fulgi de cocos, practic o bază grasă. Avem această asociere de grăsimi și zahăr, astfel încât un smoothie, care poate să ajungă și la 450 ml, tinde să aibă și 800 de calorii. Cu cât sunt mai gustoase, cu atât au mai multe calorii”, a mai adăugat nutriționistul.