OMV Petrom pleacă din România? Anunț pentru toți clienții. Ce se întâmplă cu benzinăriile din întreaga țară

04 mai 2023
OMV Petrom pleacă din România? Anunț pentru toți clienții. Ce se întâmplă cu benzinăriile din întreaga țară

OMV Petrom a primit cea mai proastă veste de la autoritățile de la noi din țară, ceea ce poate avea un efect negativ asupra noastră.

Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege care prevede instituirea taxei de solidaritate pentru companiile din sectorul energetic. Printre aceste companii se află și OMV Petrom, cea care a precizat anterior de mai mult ori că nu este de acord cu o astfel de taxă și că nu ar plăti-o.

Având în vedere că proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaților, care este for decizional în acest caz, legea merge la președintele Klaus Iohannis pentru a fi promulgată.

Mai precis, OMV Petrom va trebui să plătească taxa de solidaritate.

”Sunt contribuabili obligaţi la plata contribuţiei de solidaritate plătitorii de impozit pe profit potrivit art. 13 şi de impozit pe veniturile microîntreprinderilor potrivit art. 47 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, care desfăşoară activităţi în sectoarele ţiţeiului, gazelor naturale, cărbunelui şi rafinăriilor, care fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 1.893/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 decembrie 2006 de stabilire a Nomenclatorului statistic al activităţilor economice NACE a doua revizuire şi de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3.037/90 al Consiliului, precum şi a anumitor regulamente CE privind domenii statistice specifice, cu codurile CAEN: 0610 – „Extracţia ţiţeiului”, 0620 – „Extracţia gazelor naturale”, 0510 – „Extracţia huilei”, 1910 – „Fabricarea produselor de cocserie„ şi 1920 – „Fabricarea produselor obţinute prin rafinarea petrolului” şi care au ponderea acestor activităţi în cifra de afaceri de peste 75% inclusiv”, arată un articol din inițiativa legislativă, care a fost reexaminată de Senat, la cererea lui Klaus Iohannis.

Cât trebuie să plătească OMV Petrom?

Autoritățile spun că fondurile generate de contribuția de solidaritate vor fi utilizate pentru a oferi asistență financiară utilizatorilor finali din gospodăriile defavorizate. Scopul este de a minimiza repercusiunile creșterii prețurilor.

Acum că este obligată din punct de vedere legal să plătească taxa de solidaritate către statul român, urmează să vedem ce valoare va avea aceasta. Anul trecut, compania austriacă a procesat 4,241 milioane de tone de țiței, ceea ce ar însemna o taxă de 1,48 miliarde de lei la bugetul de stat.

Momentan nu se știe ce decizie va lua OMV Petrom după această lovitură primită din partea autorităților din România, însă compania austriacă nu a fost niciodată de acord cu plata unei astfel de taxe.