Orice român poate primi 300 de lei chiar înainte de Paște! Banii intră imediat pe card. Ce trebuie să faceți pentru a-i încasa

de:
11 apr. 2023
Orice român poate primi 300 de lei chiar înainte de Paște! Banii intră imediat pe card. Ce trebuie să faceți pentru a-i încasa

Se dau 300 de lei de persoană. Doar o parte dintre angajați vor ajunge însă să primească banii fix înainte de Paște. Cine sunt beneficiarii? 

Înainte de Paște, patronii vor să își susțină angajații. Drept urmare, conform legii, cei care lucrează în domeniul privat pot să primească beneficii extrasalariale din partea firmei.

Banii pot fi acuzați în mai multe forme și vestea bună este că nu sunt impozitați, doar dacă nu depășesc cuantumul de 300 de lei. Despre ce este vorba?

În primul rând, legea le permite companiilor private să acorde beneficii extrasalariale sub formă de tichete cadou de Paște, sau cadouri în bani.

Valoarea acestora poate ajunge și la 300 de lei, echivalând deci cu tichetele de masă. Iar angajatorii pot respira ușurați pentru că beneficiază de un regim fiscal preferențial, iar suma nu este impozitat.

Ce spune, de fapt, legea? Regimul fiscal preferențial pentru cadourile de Paște acordate de companii este prevăzut la mai multe articole din Codul fiscal. Ca o notă de subsol, în 2023, minivacanța de Paște a salariaților pică în intervalul 14 – 17 aprilie, conform avocatnet.ro.

Cine mai poate să primească cei 300 de lei

Iar un alt lucru interesant este că acești bani pot fi oferiți și copiilor angajaților. Și aici există însă niște condiții. Suma nu trebuie să fie mai mare de 300 de lei.

De asemenea, ”cadourile” de Paște nu sunt incluse în baza lunară de calcul a contribuțiilor pentru pensii, sănătate și muncă, dacă se respectă prevederile menționate.

Angajații care vor să le ofere angajaților mai mult de 300 de lei în schimb vor avea de plătit impozit pe venit. Și cel mai probabil multora nu o să le convină acest lucru. Vorbim despre următoarele procente din suma acordată: impozit pe venit (cotă: 10%) și contribuții sociale pentru pensii (cotă: 25%), sănătate (cotă: 10%) și muncă (cotă: 2,25%).

Să nu uităm că, potrivit Ordonanței de Urgență 130, firmelor le este interzis să ofere tichete cadou persoanelor care nu sunt angajate. În acest caz amenda poate să ajungă și la 35.700 de lei.