Sebastian Dobrincu este în centrul unor probleme de zile mari. Ghinionul pe care antreprenorul român l-a avut în urmă cu mai multe zile s-a întors în favoarea sa. Chiar el a povestit întreaga întâmplare și mai mult de atât, a anunțat și mobilizarea oamenilor legii.
Dacă vă amintiți, recent, Sebastian Dobrincu a dezvăluit că și-a pierdut cardul de credit în timp ce se întorcea în Los Angeles. Aceasta nu a fost însă singura problemă. Cel care a găsit cardul a cheltuit nu mai puțin de 25.000 de dolari pe haine, dar și în mai multe restaurante de lux din zona respectivă în doar câteva minute.
Antreprenorul a dezvăluit că cardul său de credit a ajuns să fie folosit chiar și la celebră casă de modă Christian Dior, iar când a văzut tranzacțiile, a luat legătura direct cu banca, care a răspuns rapid solicitării și a rezolvat problema.
Cei de la bancă s-au mobilizat rapid, iar Sebastian Dobrincu nu doar că și-a recuperat banii, dar acum are și satisfacția mult dorită. Autoritățile au deschis și o anchetă, iar persoana care i-a folosi cardul de credit riscă să meargă la închisoare, în condițiile în care a fost deja surprinsă de camerele de supraveghere.
Cardul pe care antreprenorul l-a pierdut era unul de credit, iar dacă hoțul ar fi făcut tranzacții online, cel mai probabil ar fi fost mai dificil de observat.
”Am recuperat banii, vă dați seama. A început și Poliția o anchetă. Nu mă mai întrebați de PIN. Era un card de credit. Dacă îl ducea mintea făcea tranzacții online, nu mergea în magazine și în restaurante pline de camere. O să poarte Dior la închisoare acum”, a transmis Sebastian, pe Instagram.
Rămâne de văzut însă cum va evolua situația și ce decizie vor lua autoritățile în cazul cheltuitorului.