Ramona Olaru a lipsit într-una din zilele de săptămâna aceasta de la emisiunea Neața cu Răzvan și Dani, unde este asistentă TV. A postat totuși fotografii cu ea la perfuzie, ceea ce i-a îngrijorat mult pe fani. Mulți s-au grăbit să tragă și niște concluzii macabre, cum că vedeta Antena 1 ar fi încercat să se sinucidă.
Dar nici vorbă de așa ceva. Ramona Olaru s-a simțit rău și a mers la spital, chiar însoțită de Cătălin Cazacu, iubitul său, care i-a fost alături în toată perioada. Chiar a stat pe hol singur, așteptându-o.
Ramona Olaru nu a vrut să dea detalii precise despre starea ei de sănătate, însă a povestit că a experimentat o stare foarte nasoală și că a fost salvată practic de perfuzie. Nu se știe dacă nu cumva este însărcinată. Unii s-au gândit că a supărat-o din nou Cătălin Cazacu și că de aceea i s-a și făcut rău.
„Băi, deci nu știu. M-am trezit și eram așa, nu știu cum, nici nu știam ce să fac cu viața mea. Deci nu știu ce făceam fără perfuzie. Dacă nu aveam perfuzia… Ea m-a pus pe picioare și m-a făcut bine. Mi-am revenit imediat după perfuzie”, a spus Ramona Olaru la Neața cu Răzvan și Dani, a doua zi după ce și-a revenit.
Vedeta Antena 1 a încercat să facă haz de necaz și să arate că nu s-a simțit chiar atât de rău. Doar că iubitul său, Cătălin Cazacu a vrut să le explice tuturor că nu este deloc așa, tocmai de aceea a fost nevoie de filtre pentru a se prezenta publicului pe rețelele de socializare.
„Ramona Olaru: Nu el era bolnav la spital, eu eram, dar suntem ok, ca să știți, am băgat doar cele necesare pentru un corp puternic.
Cătălin Cazacu: Nu, nu suntem ok, am pus filtrele, acum suntem clar ok.
Ramona Olaru: Am pus filtru ca să arăt bine, suntem ok.”, a fost discuția dintre cei doi iubiți, după ce au plecat de la spital.