Ca jurnalist, Rareș Bogdan era un nume cu mare greutate și se poate spune că influența sa era una importantă și asta pentru că în România presa continuă să fie prima putere în stat. Odată devenit politician, lucrurile s-au schimbat radical.
Rareș Bogdan a acceptat în anul 2019 propunerea lui Ludovic Orban, președinte al PNL la acel moment, de a candida la alegerile europarlamentare, iar liberalii au obținut un scor istoric. Imaginea fostului jurnalist a cântărit mult atunci, însă astăzi el nu mai reprezintă cam nimic pe harta influenței.
Rareș Bogdan s-a visat chiar președinte al României, a încercat să se impună în diverse funcții ministeriale, fără succes și periodic a declanșat conflicte de PR pentru ca cetățenii care l-au votat și care l-au urmărit la televizor să nu-l uite. Doar că nimic nu l-a ajutat în demersul său și mai degrabă l-a transformat într-un politician de tip bufon, cu minimă credibilitate.
Rareș Bogdan nu mai are prea mulți susținători nici pe rețelele de socializare, iar acum riscă excluderea din PNL. Visul său rămân alegerile prezidențiale și surse din anturajul său ne-au dezvăluit că ar fi capabil chiar și să se înscrie în PSD pentru a putea candida. Doar că Marcel Ciolacu și ceilalți din partid nu l-ar primi niciodată.
Planul pus la cale de Rareș Bogdan, da a ieși în evidență și a se transforma într-un fel de vocea a poporului și salvator al naținunii a eșuat. Ultimul conflict cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu s-ar putea chiar să-i pună capac.
Încă prim-vicepreşedinte al PNL, Rareş Bogdan a spus la un post de televiziune că nu l-ar mai păstra în funcţie pe ministrul Bogdan Aurescu şi că acesta „nu a fost numit acolo de PNL, ci de stat”. În replică, ministrul Aurescu a spus că nu îl interesează opiniile unui personaj ca Rareş Bogdan şi că atacurile acestuia reprezintă confirmarea că face bine ce face în poziţia sa de la Ministerul Afacerilor Externe. Aurescu a mai comparat criticile venite de la Rareş Bogdan cu cele ale portalului de propagandă rusă Sputnik.
Lucian Bode, secretarul general al PNL a transmis că această problemă va fi discutată peste două săptămâni, când se va lua și o decizie.
„Vom avea aceste discuţii clarificatoare la solicitarea multor preşedinţi de filială care ne-au contactat şi ne-au întrebat de unde această discuţie în spaţiul public, când ea putea să aibă loc într-un cadru statutar (…) O astfel de discuţie în spaţiul public, astfel de mesaje transmise în spaţiul public cu certitudine nu fac bine nici actorilor şi nici PNL. Aceste chestiuni trebuie discutate în structurile statutare ale PNL şi vă asigur că acest lucru se va întâmpla. Nu aţi văzut niciodată în ieşirile publice ale preşedintelui Nicolae Ciucă sau prim vicepreşedintelui Gheorghe Flutur, ale secretarului general, să criticăm anumite lucruri care nu ne plac la demnitarii susţinuţi de PNL în diferite funcţii publice. Vă garantez că astfel de discuţii au avut loc în Biroul Executiv şi în Biroul Politic Naţional”, a declarat Lucian Bode marți, potrivit Agerpres.