Reality show-ul matrimonial Mireasa a adus multe satisfacții celor de la Antena 1, care reușiseră să ajungă pe primul loc în audiențe, chiar și pe Cătălin Măruță de la PRO TV. Noul sezon a debutat, însă cu un scandal care nu numai că nu se mai termină, dar chiar ia amploare.
Fanii sunt extrem de nemulțumiți de modul în care se fac jocurile în cadrul emisiunii și fac acuzații pe bandă. Comunitatea Viperele Vesele, dar și alți internauți au redactat o scrisoare deschisă cu o serie de cerințe și au adresat-o producătorilor, dar și prezentatoarelor Simona Gherghe și Gabriela Cristea. Toți au reacționat cu BLOCK.
Sunt probleme mari, însă pentru reality show-ul Mireasa pentru că toată această campanie împotriva emisiunii s-a lăsat cu scăderi drastice de audiență. În plus și imaginea postului este afectată. Nu trebuie uitat că publicitatea este cea care susține o producție. Ori în acest context în care fanii sunt dezgustați de modul în care se desfășoară totul pot determina agențiile să renunțe la spoturi pe acest tronson orar.
Simona Gherghe este cea mai afectată dintre toți membrii echipei și asta pentru că ea era considerată a fi cea mai echilibrată. Iar acum mulți sunt dezamăgiți de atitudinea ei.
Redăm integram textul scrisorii deschise adresate de comunitatea Viperele Vesele, dar și de alte comunități de fani către producătorii reality show-ului Mireasa.
„Solicităm echipei de producție a emisiunii Mireasă o emisiune decenta! Astfel, cerem și noi Iepurașului Neculau sa ne îndeplinească dorințele de Paște:
✅ Sa se stabilească o REGULA DE ELIMINARE a concurenților și să se respecte întocmai, fara apariția amuletelor, iepurașilor, moș crăciunilor, jokerilor sau a oricăror avantaje care ar putea salva concurentul respectiv, în funcție de interesele staffului !
✅ Sa fie la vedere PROCENTELE VOTURILOR !
✅ Sa se oprească VOTUL MULTIPLU PE APLICATIA A1, că sa aibă toți concurenții o șansă egală!
✅ Sa se interzica scrisorile, directivele, cadourile ! Prin asta toți ar fi egali și nu s-ar simți inferiori cei care nu au susținători și nu primesc prea multe de afara! Să aibă dreptul la un telefon pe săptămână acasă sau familiile să poată să ia legătura cu ei, în caz de „urgenta” !
✅ Sa se oprească aceste vizite ale membrilor familiei cu cățel, cu purcel, cu sarmale, cu gogoși! Concurenții sunt într-un reality-show matrimonial, nu la hotel, unde toată lumea vine și pleacă!
✅ Toți din echipa de producție, cât și prezentatoarele și invitatele de la Capricii, să facă diferența dintre locul de muncă și canapeaua de acasă și să fie IMPARȚIALI ! Nu mai vrem sa vedem o Simona meteo-dependenta sau proxeneto-dependenta, o Simona care pentru unii e muma, iar pentru alții ciuma! Să privească toți concurenții și să ii trateze in mod EGAL!
✅ Dorim și totodată rugam producătoarele sa îi interzică domnului Neculau, orice interactiune cu scopul „scurgerilor de informații” către aceste admine ale grupurilor, orice înștiințare despre locurile unde sunt dusi concurenții, orice facilitare de întâlnire între concurenți și adminele lor! Din nou, unii concurenți sunt dezavantajați! Daca e un concurs regulile trebuie sa fie pentru toți și toți concurenții sa fie EGALI!
✅ Făcând parte din UE, unde nu e nici o problema în a se recunoaște și a accepta relațiile între persoanele de același sex, cerem ca și la Mireasa, fiind o emisiune matrimonială, să se dea acest drept concurenților care au alte orientări sexuale. Asta daca este de acord și Simona Gherghe, care îndeamna copiii sa se uite la emisiunea unde dumneaei închide ochii la bullying, jigniri, trecuturi de ordin penal, cum ar fi: trafic de persoane și posesie și consum de droguri! Nu vedem absolut nimic greșit în a da o șansă și minorităților sexuale la premiul emisiunii Mireasă!
✅ Având în vedere că Simona Gherghe ne tot spune că susținătorii decid topurile aș adăuga și acest punct: așa cum staff-ul emisiunii tine legătura cu adminele grupurilor care baga mii de euro in sms-uri, așa ar trebui sa poarte o conversație civilizată și cu noi, ceilalți telespectatori, ceilalți care NU băgăm bani in voturi, ba mai mult militam pentru o emisiune transparenta și corectă! Sa nu ni se închidă „ușile” in nas, sa nu ni se dea block, când vrem sa ne exprimam unele nemulțumiri sau păreri! De la Simona Gherghe și până la ultimul producător, Neculau, toți ne tratează cu spatele! De ce? Ar trebui să știți că în spatele meu sau al comunității Viperele Vesele, nu sta doar omul care scrie acest mesaj, ci stau mii, zeci de mii sau chiar sute de mii de oameni, care rezonează cu noi! 😏
Astea fiind spuse, împachetăm scrisoarea cu dorințe și o trimitem direct la Iepurașul Neculau cu speranța că până la sfârșitul sezonului ni le îndeplineste!”, este scrisoare deschisă adresată celor de la Mireasa.