În luna februarie, echipa Asia Express va pleca la drum pentru a filma sezonul cu numărul 8. Precedentul nu a avut nume chiar sonore și o parte dintre fani s-au arătat destul de dezamăgiți. Chef Nicolai Tand și Sorin Brontei au fost marii câștigători, dar entuziasmul publicului a fost minim.
Producătorii conduși de celebra Mona Segall au vrut să vină cu o schimbare majoră în 2025 și să vină cu concurenți mult mai spectaculoși. Selecția a fost complicată pentru că multe vedete au fost deja în competiție. S-a zvonit la un moment dat și că Irina Fodor ar putea fi schimbată din rolul de prezentatoare.
Ea a devenit titluară pe post după ce Gina Pistol și-a dat demisia și a semnat cu PRO TV, unde este gazda MasterChef România, dar a avut apariții și la Vocea României.
Așadar reality show-ul Asia Express 2025 va fi prezentat tot de Irina Fodor, dar marile schimbări vor fi la nivelul concurenților și a modului în care au fost concepute echipele, astfel încât acestea să genereze show.
Mara Bănică și Serghei Mizil sunt cap de afiș. Cunoscuta jurnalistă Mara Bănică a mai avut ocazia să participe la Asia Express în trecut, alături de Codin Maticiuc, dar planurile lor s-au schimbat în momentul în care Codin a aflat că Ana, soția lui, era însărcinată. De asemenea, e a participat și la un reality show de la PRO TV, Sunt celebru, scoate-mă de aici, dar acolo nu a rezistat prea mult.
Lista completă a echipelor care vor participa în acest sezon include și alte combinații: Catinca Roman va fi în echipă cu fiica sa, Dan Alexa și Gabriel Tamaș vor forma un duo, Karmen Minune va concura alături de Olga Bercari, Emil Rengle va participa alături de logodnicul său, Alejandro, iar Ștefan Floroaica va concura împreună cu actorul Alexandru Ion.