Banca Transilvania se închide în România. Chiar reprezentanții băncii au făcut anunțul în urmă cu foarte puțin timp. Ce pot face mai departe clienții?
Nu vă faceți griji pentru că nu vorbim despre o încheiere definitivă a afacerilor întreprinse de Banca Transilvania. Instituția bancară anunță doar un program de funcționare de Paște diferit. La rândul lor și alte bănci au luat măsuri similare pentru următoarele zile.
Astfel, Banca Transilvania va fi închisă timp de patru zile. Iar acest lucru e valabil pentru sucursalele din întreaga țară. Astfel, dacă aveți de scos bani, dacă aveți de rezolvat tranzacții sau de încheiat niște acte, mai bine vă grăbiți.
Și totuși cânt se închide Banca Transilvania? Conform programului furnizat de instituția bancară, vineri, 15 aprilie, deci în Vinerea Marele, băncile din toată țara vor fi închise.
Sâmbătă și Duminică, în prima zi de Paște, Banca Transilvania va avea de asemenea porțile închise. Același lucru este valabil și în cursul zilei de luni, 17 aprilie. În a doua zi de Paște, banca este închisă.
Și nu doar Banca Transilvania a anunțat un astfel de program de funcționare. La rândul lor, cei de la ING Bank își închid porțile în perioada sărbătorilor pascale.
Conform anunțului făcut, ING Bank nu va funcționa nici vineri, nici în weekend și nici în cursul zilei de luni, în a doua zi de Paște. Nu este clar însă ce se va întâmpla cu tranzacțiile aflate deja în derulare în rândul băncilor.
Astfel, dacă aveți de primit bani, sau faceți transferuri în de vineri și până luni, în cea de a doua zi de Paște, cel mai bine urmăriți informațiile actualizate pe site-ul fiecărei bănci în partea. În acest mod vă asigurați că banii ajung la timp, fără a mai avea semne de întrebare.