Simona Halep a fost de nerecunoscut în primul meci de la US Open, jucat împotriva necunoscutei Daria Snigur. Românca a greșit foarte mult și cu toate că specialiștii erau convinși că fostul lider mondial se va impune ușor, iată că a pierdut în 3 seturi în fața unei sportive venite din calificări.
Dacă o parte din fani i-au transmis multe mesaje de încurajare, ei bine cârcotașii au găsit deja vinovatul pentru eșecul ei. Toni Iuruc, soțul Simonei Halep, i-ar fi distras atenția de la antrenamente. De altfel, s-a zvonit că Patrick Mouratoglou i-ar fi interzis tenismenei să vină la turnee împreună cu familia sau cu soțul pentru că nu s-ar mai concentra suficient.
Doar că Simona Halep a vrut să infirme aceste informații și a postat pe Instagram o fotografie cu ea și Toni Iuruc, distrându-se de minune pe străzile din New York. Cei doi par în continuare foarte îndrăgostiți, așa că nici vorbă de divorț. Se pregătesc de cununia religioasă. O parte din fani cred, însă că de când sportiva din România a dedicat tot mai mult timp poveștii de iubire, performanțele din tenis au scăzut.
Simona Halep stă mult timp departe de casă. După un an 2021 de coșmar, când a stat mai mult accidentată și a ratat și Jocurile Olimpice de la Tokyo, aceasta nu credea că va mai putea juca tenis de înalt nivel. Dar iată că francezul Patrick Mouratoglou a reușit să o motiveze și să o readucă în top 10 mondial.
Din păcate, după US Open, Simona ar putea pica multe locuri în clasament și asta deoarece în urmă cu un an, ea ajunsese totuși până în optimile de finală ale acestui turneu. Performanțele foarte bune din ultima perioadă i-au determinat pe specialiști să o considere a doua favorită la câștigarea US Open.
Eșecul ei a surprins pe toată lumea și este foarte greu de digerat, mai ales că vine în fața unei sportive din Ucraina, în vârstă de doar 20 de ani, complet lipsită de experiență la acest nivel.