Alina Sorescu și Alexandru Ciucu păreau cuplul perfect și cu toate că se zvonea că nu se mai înțeleg de mai bine de un an și că vor ajunge la divorț, cei doi negau mereu informațiile apărute în presă. Dar iată că jurnaliștii au avut dreptate și sursele citate nu s-au înșelat pentru că în urmă cu câteva luni s-a produs ruptura anunțată.
Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au anunțat că divorțează. Lucrurile nu s-au întâmplat fără circ. El a cerut custodia fetițelor prin ordonanță președințială, ea s-a opus și a slăbit multe kilograme de la stres, dar într-un final lucrurile s-au mai reglat.
Motivul divorțului ar fi fost infidelitatea lui. S-a zvonit inițial că Alexandru Ciucu o înșela pe Alina Sorescu cu patroana unui salon de beauty, unde aceasta mergea frecvent. Informația nu a fost confirmată, dar vedeta nu a mai călcat acolo.
Ulterior s-a vorbit despre o idilă a designerului la Paris, iar sursele VoxBiz.ro spun că într-adevăar Alexandru Ciucu ar avea o iubită superbă acolo, care ar activa tot în lumea modei. Acesta nu a dorit să comenteze nimic pe subiect și spune că este dedicat 100% colecției sale.
El și-a justificat drumurile frecvente la Paris prin prisma profesiei. Soțul Alinei Sorescu a dezvăluit că este masterand în capitala Franței și că examenul final îl va da la anul.
Între timp, artista nu vrea să mai audă de nicio relație și a declarat că simte că s-a reinventat din punct de vedere profesional și vrea să se dezvolte pe această linie tot mai mult. Recent ea a scos și o piesă care a ajuns în primele 50 de pe trending Youtube.