Ți se întâmplă des să ți se facă foame seara? Nu trebuie să te îngrijorezi, probabil ultima ta masă a fost mult prea devreme, iar organismul tău are nevoie de nutrienți.
Nu tot ce mănânci seara îngrașă. Trebuie să acorzi o atenție mai mare alimentelor pe care alegi să le consumi, dar și cantități. În acest mod vei putea mânca, evident, fără a acumula kilograme nedorite.
Primul aliment pe care îl poți mânca înainte de culcare este banana. Studiile au demonstrat o creștere de peste 4 ori a nivelului de melatonină din sânge în decurs de două ore de la consumul a două banane, potrivit healthline.com.
O altă opțiune este și kiwi-ul, care are doar 93 de calorii și de asemenea, conține fibre și vitamina C. El te poate ajuta chiar să și dormi mai bine, au confirmat studiile.
Dacă nu ești un iubitor prea mare fructe, poți opta pentru fistic. Are un nivel ridicat de melatonină care favorizează somnul. 160 de calorii au 28 de grame de festic decojit și aproximativ 6,5 miligrame de melatonină.
Cel de-al treilea aliment pentru care poți opta pentru un somn linștit este chiar iaurtul, care este de asemenea și o sursă bogată în calciu. Pe lângă faptul că ajută menținerea oaselor puternice, acest mineral el este asociat și cu un somn mai bun. Corpul are nevoie de calciu pentru a produce melatonina din aminoacidul triptofan.
Poți opta pentru iaurtul grecesc, care este și el bogat în proteine, iar studiile spun că un consum de proteină cazeină pe timp de noapte poate ajuta la reducerea foametei în dimineața următoare. Încearcă să îl consumi simplu, fără alte combinații de fructe sau cereale, pentru a te putea bucura de toate beneficiile lui.