Putem vorbi despre trădarea anului în televiziune căci nimeni nu s-ar fi așteptat ca fostul prezentator de la Survivor România să părăsească postul turcesc, Kanal D, cu așa multă ușurință.
Cu cine a semnat? Surpriza este și mai mare. După ce PRO TV a preluat Survivor România de la Kanal D, competiția de supraviețuire cu un premiu de 50.000 de euro, iată că lucrurile nu se opresc aici.
Televiziunea din Pache Protopopescu a mai luat de la Kanal D un alt membru important și anume Daniel Pavel, prezentatorul celui de-al doilea sezon Survivor România, scrie cancan.ro.
Deși era unul dintre cei mai apreciați oameni de la postul turcesc de televiziune, asta nu l-a împiedicat pe Daniel Pavel să meargă mai departe. Surse au declarat pentru cancan.ro că fostul prezentator nu a stat prea mult pe gânduri, ba chiar ar fi acceptat oferta destul de repede, având în vedere generozitatea producătorilor.
Daniel Pavel s-a făcut remarcat după ce a prezentat cel de-al doilea sezon Survivor România. El l-a înlocuit pe Dan Cruceru, care a prezentat primul sezon.
Are o experiență în media de 12 ani și de asemenea te un om de radio. Până acum, Daniel Pavel a fost prezentator al emisiunii „Business On Air”, la Radio France Internațional, program ce a fost și premiat de CNA în 2015.
Mai mult de atât, el a făcut parte din echipa postului Antena 3 ca prezentator al unei emisiuni săptămânale de infotainment, și a ocupat și poziția de redactor-șef al Penny FM.
Când a acceptat să prezinte Survivor România, Daniel Pavel mărturisea că trăiește cea mai mare provocare profesională de până acum și speră să se bucure din plin de acest privilegiu.
”Pentru mine, «Survivor România» reprezintă, în egală măsură, cea mai mare provocare profesională de până acum, cât și oportunitatea testării unor limite de anduranță fizică și psihică, pe care le întâlnești în viață doar dacă ai noroc. E un privilegiu pentru să fiu alături de acești concurenți, să le observ și comentez evoluțiile. Voi încerca să le transmit celor de acasă cât mai mult din emoțiile lor uriașe”, mărturisea Daniel Pavel.