Numele lui Zanni se leagă multe de reality show-ul Survivor România. El este câștigătorul celui de-al doilea sezon, care a fost difuzat la Kanal D. Ulterior și cei de la PRO TV l-au dorit în proiect, însă ca prezentator. Artistul a acceptat imediat, dar la final s-a arătat dezamăgit de proiect.
Zanni a fost gazda Survivor ExtraShow, filmat pentru Voyo, platforma de online a PRO TV. Fostul Faimos s-a plâns, însă că a fost practic obligat doar să facă ceea ce i-au indicat producătorii și a avut prea multă libertate. Acesta a explicat că doar a câștigat niște bani, însă nu s-a distrat deloc.
Acum Zanni revine și după această lovitură de imagine dată PRO TV-ului, el a mai pregătit una. Vrea cu orice preț să câștige Splash! Vedete la apă, doar ca sursele VoxBiz.ro spun că nu el va ridica trofeul la final. Oricum mai este foarte puțin până când vom afla cine pleacă acasă cu marele premiu.
Primele 8 gale de calificări și cele 3 finale Splash! Vedete la apă au trecut la fel de repede ca vara aceasta, care se pregătește să se încheie… din punct de vedere calendaristic! Însă, au mai rămas două zile intense de calificări, ultima finală și 12 vedete care sunt nerăbdătoare să își depășească limitele. În cursa pentru premiul de 10.000 de lei vor intra sâmbătă, 3 septembrie, alți doi concurenți din edițiile anterioare, aduși cu ajutorul wild card-urilor.
Aza, Paula Chirilă, Erika Isac, Lolrelai, Mellina, Roxana Nemeș, Luis Gabriel, Cristi Iacob, Eric de Oliveira, Valentin Sanfira, Dima Trofim și Zannidache sunt ultimii 12 concurenți care se vor întrece în sărituri spectaculoase în cadrul emisiunii Splash! Vedete la apă, ajunsă anul acesta la sezonul cu numărul 5.
Pentru ca momentele lor să fie de nota 10, aceștia s-au pregătit intens sub supravegherea a trei dintre cei mai cunoscuți antrenori din România: Claudia Tiu, Cătălin Cozma și Bogdan Ioniță. Sfaturile lor i-au determinat pe cei mai mulți dintre ei să își depășească limitele. Desigur, au fost și cazuri în care răbdarea antrenorilor a fost pusă la încercare. „Bobo merită un premiu, pentru că m-a suportat timp de 3 zile!“, a mărturisit Erika Isac după ce a făcut saltul.
La fel ca în edițiile anterioare, jurații le-au explicat participanților la show ce greșeli au făcut și ce pot îndrepta dacă ajung în semifinală și, ulterior, în finală. „Asta ai cam ratat-o, ai fost în lipsă. Nu a fost o săritură foarte reușită, dar nici rea“, i-a spus Clara Gherase lui Zanni, care a fost destul de stresat la antrenamente atât din cauza competiției de la Antena 1, dar și pentru că urmează să aibă un meci de box.
„Splash! nu este un proiect în care ne etalăm performanțele atletice. «Splash!» este un proiect în care ne putem clădi o imagine, în care îi putem învăța pe cei de acasă ceva util pentru ei. Aș vrea să iei acest bilețel, să-l citești doar tu cu tine, acolo, lângă Răzvan, dar fără ca el să vadă ce scrie. După aceea, vreau să îți iei 5 secunde, după care, tu vei hotărî ce urmează să faci“, i-a spus Iulia Albu unei concurente, care a avut un blocaj și nu a reușit să sară de pe nicio platformă în seara concursului.
Despre cine este vorba, ce a decis să facă vedeta, cum au fost salturile ultimilor 12 concurenți „Splash! Vedete la apă“, dar și cine sunt cei 2 care vor reintra în competiție cu ajutorul unor wild card-uri, telespectatorii pot afla urmărind show-ul pe Antena 1. Săptămâna aceasta, ultimele 3 ediţii ale acestui sezon vor fi difuzate miercuri şi vineri, de la 20:30, în vreme ce ultimul câştigător al sezonului va fi desemnat sâmbătă, 3 septembrie, de la ora 20:00, la Antena 1.