Horoscop 12 decembrie. Ziua de 12.12 este poate cea mai importantă din an pentru fiecare zodie în parte, din punct de vedere astrologic. Cel puțin asta susțin numeroși specialiști ai fenomenului astral. Din punct de vedere numerologic, numărul 12 are foarte multă putere.
Un an are 12 luni, ziua are câte 12 ore pe ciclu, avem 12 zodii și 12 case astrologice. În plus, Iisus a avut 12 apostoli, mitologia greacă 12 zeități mari ale Muntelui Olimp și sunt 12 nidanas, adică principii ale învățăturilor budiste. Așadar acest număr are foarte multă putere energetică, de care putem profita astăzi.
Ziua de 12 decembrie vine cu schimbări importante în viață și este considerată a fi cea mai norocoasă din această lună, potrivit bustle.com.
Acum este momentul perfect pentru fiecare zodie să sfârșească războiele pe care le-a tot dus în acest an și să o ia de la capăt. Este timpul unui nou început.
Energia numărului 12 vine cu puterea de a îndepărta resturile spirituale rămase din trecut, iar 12 decembrie este o zi specială care dublează din magia acestei cifre puternice.
Strict din punct de vedere al științei astrologiei, pe 12 decembrie Luna se va afla în faza trimestrului IV al anului, în pregătire pentru eclipa de Lună nouă care va avea loc pe 14 decembrie. Luna balsamică sau Semilună oferă zodiilor ultima ocazie de a se elibera de vechile bagaje spirituale înainte de porni pe alt drum. Cu Luna în semnul profund și emoțional al Scorpionului, vor ieși la suprafață adevăruri ascunse, cu marcaj important, înainte de a permite eclipsei să ne împingă, cu putere, înainte.
Această energie puternică dată de 12/12 trebuie folosită pentru a face pace cu tine însuți, cu luptele și experiențele prin care am trecut fiecare pe parcursul acestui an și care ne-au ajutat să creștem din punct de vedre spiritual.
Mare parte a nativilor au avut parte de multe frământări și incertitudine, dar această zi este perfectă pentru eliberarea bagajelor spirituale vechi și pregătirea unei noi călătorii.