O celebră influenceriță a încercat să se sinucidă. Suferința pe care a ținut-o ascunsă ani de zile

de:
24 oct. 2021
O celebră influenceriță a încercat să se sinucidă.  Suferința pe care a ținut-o ascunsă ani de zile
Photo by Sasha Freemind on Unsplash

Dincolo de aparițiile de pe rețelele de socializare, viața influencerilor nu este tot timpul așa cum pare. Acesta este și exemplul unei celebre influencerițe din România care a încercat să se sinucidă.

Cristina Almășan, una dintre cele mai cunoscut vloggerițe din România ascunde o dramă imensă în spate. Pe când avea doar 10 ani, părinții ei au plecat în SUA alături de fratele mai mare, pe când ea a fost nevoită să rămână în România, în grija părinților săi, în condițiile în care nu a putut să obțină viza.

 

Tip de trei ani și jumătate nu și-a văzut deloc părinții și țineau legătura doar pe internet, iar asta a făcut-o să intre în depresie. Mai mult de atât, ea a mărturisit la un momentdat că dacă ar fi putut ajunge în SUA, cel mai probabil ar fi rămas acolo, însă chiar și așa, a avut tot sprijinul necesar din partea bunicii sale.

”Asta s-a întâmplat în 2002, când eu aveam zece ani și timp de trei ani și jumătate ai mei n-au venit deloc în România. Vorbeam aproape zilnic la telefon și foarte rar prin videocall pe Yahoo Messenger. Plângeam de fiecare dată când ne auzeam. Nu am fost niciodată la ei. Dacă aș fi primit viză să merg la ei, probabil nu ne-am mai fi întors niciodată de acolo.

Practic, ăsta a fost singurul motiv pentru care s-au întors ei în țară. Am rămas cu bunica din partea mamei. Cel mai bun, mai cald și mai frumos om pe care l-am cunoscut vreodată. De la ea am învățat ce înseamnă bunătatea și răbdarea. S-a purtat mai mult decât exemplar cu mine. A fost un înger”, a spus Cristina, în „Viața bate vlogul”.

”Am suferit mult”

După nenumărate încercări, Cristina  Almășan a renunțat dându-și seama că nu are nicio șansă să ajungă în State. Ba mai mult de atât, situația a făcut-o să aibă în minte doar gânduri negre precum că ar fi înfiată, iar acestea au dus automat și la gândul de suicid, în special pentru faptul că fratele său era alături de părinți în timp ce ea a rămas singură.

”Am suferit tare mult. Nu înțelegeam de ce au luat această decizie, când în jurul meu vedeam oameni mult mai săraci decât noi, dar care au rămas împreună ca familie. Ar fi vrut să mă ia și pe mine, dar știau din start că toți patru, la ambasadă, nu am fi primit niciodată viză. Mai ales că era după atentatele din 11 septembrie 2001. Așa că au făcut un compromis și m-au lăsat pe mine în țară, sperând că într-o zi o să mă ducă la ei. Aveam momente când credeam că sunt înfiată, că eram prea mică să înțeleg de ce l-au luat doar pe fratele meu. Am avut chiar și-o perioadă de rebeliune.

Ai mei au încercat în perioada asta prin diverse metode legale și mai puțin legale să mă aducă în SUA. Erau tentative disperate, la care au renunțat până la urmă”, a completat Cristina Almășan.