Pensionarii din România ar putea beneficia de noi stimulente financiare din partea Guvernului, însă cu o singură condiție. Fostul șef al Casei de Pensii, Doina Pârcălabu, care acum este secretar de stat în Ministerul Familiei, a vorbit despre aceste aspecte.
Cu alte cuvinte, pensionarii care aleg să muncească și după ce au ieșit la pensie ar putea beneficia de mai multe avantaje. Fostul șef al CNPP a propus Guvernului un proiect în acest sens.
Astfel, conform documentului pensionarii care muncesc ar putea fi scutiți de contribuțiile pentru banii câștigați, dacă renunţă să mai ceară recalcularea pensiei
„Acest stimulent care se acorda pentru calculul pensiei când o persoana rămâne în activitate după vârsta pensionarii. Aici cred că putem aduce îmbunătățiri în sensul cuantificării semnificativă a acelui supliment în ceea ce privește orice an care contribuie după vârsta pensionarii.
Sau putem să gândim şi o altă variantă în sensul scutirii de la plata contribuiților, astfel încât suma câștigată să fie scutită de plata contribuțiilor şi să nu-şi mai invoce dreptul corespondent de recalculare a pensiei. Pot fi gândite măsurile în variante combinate”, a declarat aceasta, la Antena 3.
Și asta nu este tot. Fostul președinte al CNPP mai propune și un sprijin pentru angajatorii care sunt deschiși să ofere un loc de muncă unui pensionar, atunci când pe piața muncii nu mai sunt sunficiente persoane pentru postul respectiv.
”Pe de alta parte, se pot imagina forme de sprijin pentru angajatori care utilizează vârstnici în meseriile care nu se mai regăsesc în completarea cerinței pe piaţa muncii. Sunt multe variante de a discuta pentru diversificarea activităților pentru persoanele vârstnice, plecând de la activități culturale care le acoperă nevoia de îmbogățire sufletească, nevoile economice şi nevoia de ajutor în cadrul aceleiași generații”, a mai dezvăluit Doina Pârcălabu.