A apărut o nouă pensie! Românii care o pot încasa. Trebuie să faceți cerere. Banii intră direct în conturi

de:
06 apr. 2023
A apărut o nouă pensie! Românii care o pot încasa. Trebuie să faceți cerere. Banii intră direct în conturi

O nouă pensie în România pentru acești români. Un proiect de lege în acest sens a fost deja adoptat de Parlament, astfel că veștile sunt cât se poate de bune.

Cine încasează noua pensie? Cetățenii români care au contracte de muncă încheiate în statele membre ale UE. Iar aici sunt o mulțime de persoane care au ales să lucreze fie în Spania, Italia, Germania și nu numai.

Cum se accesează noua pensie? Cei menționați anterior au șansa să opteze pentru un produs personal de pensie, în aceleași condiții și cu aceleași costuri de reglementare ca în toate statele membre.

Trebuie amintit că Regulamentul Uniunii Europene privind Produsul Paneuropean de Pensii Personale a intrat în vigoare în primăvara anului trecut. Pe de altă parte, de abia acum el se poate aplica și în țara noastră.

Iar pentru cei care nu au înțeles prea bine ce am spus până acum, explicăm totul într-o manieră mai simplă. Românii care lucrează în UE pot să investească în pensia paneuropeană distribuită pe teritoriul respectivelor state.

Cine poate să primească noua pensie și care sunt pașii

Astfel, dacă revin în România la un moment dat, aceștia pot să solicite furnizorului deschiderea unui subcont sau transferul la o altă formă de acumulare de pensie paneuropeană.

Practic, pensia privată paneuropeană este definită ca fiind una facultativă, de tip pilon III. Aceasta are ca scop completarea sistemelor de pensii de stat și private obligatorii care se regăsesc acum pe piața din România.

Totuși, trebuie menționat și că persoanele care vor opta pentru o astfel de pensie vor putea să contribuie din orice stat membru al Uniunii Europene și vor avea acces oricând la bani.

Proiectul de lege a fost inițiat de Guvern și adoptat acum de Parlament. Acesta mai prevede printre altele ca plata pensiei aferente unui cont sau sub-cont național din România să înceapă la cererea participantului, fie de la data împlinirii vârstei standard de pensionare, fie de la data pensionării de invaliditate, iar contribuțiile la PEPP sunt deductibile fiscal.