Ai cont la BRD? Află că banca vine cu noi vești, dar și cu avantaje suplimentare. Toți clienții pot beneficia de aceste lucruri, dacă urmează recomandările.
Toate băncile din România, fie că vorbim de Raiffeisen Bank, ING Bank, ori BCR vor ca fiecare client în parte să se bucure de beneficii uimitoare. Și BRD nu este deloc mai prejos și știe cum să își țină clienții aproape.
Reprezentanții băncii vin cu o recomandare pentru toți clienții în perioada sărbătorilor pascale. Pentru că toate băncile din România sunt închise în următoarele zile, clienții nu trebuie să fie îngrijorați.
Aceștia pot accesa YOU BRD și au acces la contul lor oriunde și oricând. De asemenea, cei care au uitată să plătească facturi, sau care au de făcut anumite tranzacții o pot face de oriunde.
YOU BRD le permite astfel de operațiuni, iar clienții pot să urmărească în timp real ce se întâmplă cu banii lor. De asemenea, acești beneficiază și de plata instant.
Astfel, pot să trimită bani către oricare altă bancă parteneră. Sumele ajung instant în conturile prietenelor sau ale rudelor, fără a mai fi nevoie de timp de așteptare.
De asemena, BRD îi anunță pe clienți că există numeroase simplificări în ceea ce privește banking-ul online, de care trebuie să știe.
”Indiferent unde alegi să-ți petreci mini vacanța de Paște, prin YOU BRD ai acces la contul tău oriunde și oricând. Ai uitat să plătești facturile pentru că ai fost ocupat cu planurile de vacanță? Nicio grijă, le poți plăti printr-un click din YOU BRD. Poți vedea oricând orice tranzacție făcută din contul tău.
În plus, nu mai ai grija întârzierii transferurilor către prieteni, pentru că poți face plăți instant către băncile partenere. Hai pe website și află mai multe despre banking-ul online simplificat”, au transmis cei de la BRD.