Mihai Voropchievici, numerologul invitat în emisiunea „Adevăruri Ascunse” de la Antena3, dezvăluie care este menirea spirituală a fiecărei zodii, susținând de asemenea că cea mai grea misiune o au nativii în zodia Peștilor.
Menirea spirituală a zodiei Berbec
Potrivit numerologului, misiunea berbecului este aceea de a vesti poruncile divine.
Menirea spirituală a zodiei Taur
Cei născuți în zodia Taurului sunt meniți să prefacă sămânța în substanță. Orice învățătură ar primi, taurii au capacitatea de a o face să rodească.
Menirea spirituală a zodiei Gemeni
Gemenii sunt sortiți să poarte în ei întrebările fără răspuns. Gemenii, din fire, pun multe întrebări. Însă la unele nu vor afla niciodată răspunsul.
Menirea spirituală a zodiei Rac
Racii au fost binecuvântați cu puterea de a răspândi emoția.
Menirea spirituală zodiei Leu
Leii au misiunea de a arăta întreaga creație a divinității. Trebuie să se îngrijească totuși și de mândria lor, căci și aceasta vine tot de la Creator.
Menirea spirituală a zodiei Fecioară
Nativii în zodia Fecioarei au misiunea de a crea.
Menirea spirituală a zodiei Balanță
Balanțele trebuie să le reamintească oamenilor de îndatoririle lor unul față de celălalt.
Menirea spirituală a zodiei Scorpion
Aceștia au capacitatea de a pătrunde în mințile oamenilor, nefiindu-le însă permis să vorbească despre ceea ce învață cu această ocazie.
Menirea spirituală a zodiei Săgetător
Săgetătorii au capacitatea de a-i face pe oameni să râdă și să se simtă bine, dar și să înțeleagă unde au greșit și cum pot îndrepta.
Menirea spirituală a zodiei Capricorn
Capricornii au menirea de a-i învăța și impulsiona pe oameni să muncească.
Menirea spirituală a zodiei Vărsător
Vărsătorul este un adevărat vizionar, reușind să deslușească toate posibilitățile glorioase.
Menirea spirituală a zodiei Pești
Dintre toate semnele zodiacale, Peștii au cea mai grea misiune: Aceștia sunt hărăziți să ducă pe umerii lor toate suferințele oamenilor.