Pe lângă cea de la CEC Bank, apare încă o companie care va vinde asigurări auto RCA! Ce prețuri vor fi aici. Informații importante pentru șoferi

07 apr. 2023
Pe lângă cea de la CEC Bank, apare încă o companie care va vinde asigurări auto RCA! Ce prețuri vor fi aici. Informații importante pentru șoferi

CEC Bank ar urma să nu mai fie singura care vinde asigurări auto RCA. Ce prețuri vor fi aici și de când va începe să vândă?

Valentin Ionescu, directorul general de asigurări al ASF, a anunțat, miercuri, că o nouă companie privată se află în a doua etapă a procesului de autorizare pentru a vinde asigurări RCA și ar putea începe operațiunile în a doua jumătate a acestui an. Potrivit lui Ionescu, compania a obținut deja autorizația de înființare și în prezent depune documentele necesare pentru obținerea autorizației de funcționare, conform legislației de autorizare.

Directorul general al diviziei de asigurări din cadrul ASF a declarat că, dacă toate documentele necesare sunt în regulă, autorizația de funcționare pentru noua companie privată ar putea fi acordată în iunie sau iulie. Compania intenționează să ofere nu doar asigurări RCA, ci și asigurări CASCO, asigurări de sănătate și asigurări de locuință.

În plus, ASF poartă în prezent discuții cu CEC Bank, bancă de stat, pentru a vinde asigurări RCA. ASF a avut deja întâlniri cu reprezentanții băncii și le-a pus la dispoziție documentația necesară.

În prezent, reprezentanții CEC Bank sunt în curs de transmitere a documentelor necesare către autoritate, iar ASF menține comunicarea cu aceștia pentru a asigura un proces fără probleme.

Ce prețuri vor oferi CEC Bank și noua companie pentru RCA?

Valentin Ionescu spune că este dificil ca prețurile pentru RCA să fie mici, explicând și motivul.

”În mod normal pentru a avea un tarif cât mai rezonabil este nevoie de cât mai multe societăți care să vândă acea asigurare, o dispersie cât mai mare. Când sunt doar câteva companii care vând RCA este dificil să speri la un tarif mai mic, având în vedere că în România frecvența accidentelor este mult peste media europeană.

Dauna este un element foarte important în prețul RCA. În ultimii 3 ani, dauna medie a crescut de la 7.000 lei la 9.500 de lei.

În București 7 din 100 de mașini fac accidente față de anumite zone ale țării unde frecvența este mai mică, undeva la 4%. Toate aceste elemente trebuiesc luate în considerare când se calculează prețul RCA”, spune acesta.

Directorul ASF spune că este și vorba despre o problemă structurală, precizând că RCA este un produs obligatoriu vândut de companiile private.

”Sunt unele companii private care au avut pierderi în ultimii ani. Una dintre companiile cele mai mari din piață, Uniqa, s-a retras din piața RCA din cauza pierderilor cumulate de sute de milioane în ultimii 7-8 ani. După cum știți după ieșirea City Insurance, Uniqa a depus cerere să iasă de pe asigurarea RCA și putem avea și situații din acestea”, a mai declarat Valentin Ionescu.