Anamaria Prodan ar fi fost suspectă de o boală foarte gravă. Vedeta a făcut dezvăluirea chiar la TV. Impresara a vorbit despre un moment crunt din viața sa.
Aceasta ar fi fost suspectă de cancer la sân și a ținut totul secret. Prezentă la Kanal D în emisiunea lui Teo Trandafir, soția lui Laurențiu Reghecampf a dezvăluit că a avut mai mulți noduli la sân.
Singurul care a știut despre această problemă a fost soțul său. Anamaria a fost suspectă de cancer, dar după mai multe analize, s-a dovedit o alarmă falsă.
„Atunci când ai probleme, îţi dai seama că ai nişte prieteni minunaţi. Eu am trecut prin momente foarte grele şi nu am fost singură. Am avut mai mulţi noduli şi a durat mai mult până au făcut biopsie la toţi. La început nu a ştiut nimeni, nu am spus pentru că nu am vrut să îşi facă griji. Doar soţul meu a ştiut, m-a încurajat non-stop şi am avut numai discuţii pozitive”, a povestit Anamaria Prodan la Kanal D.
„Am stat 8 zile în spital şi nu am ieşit de acolo. Nu am ieşit pentru că mi-a fost frică de speculaţiile din presă. Dar de ceea ce îţi este frică, aia ţi se întâmplă. Mama când a aflat a început să plângă atunci când a aflat. Ea ştia că sunt în America, iar eu eram în Turcia la control”, a completat vedeta.