Automobilele electrice cu cea mai rapidă accelerație din 2020

20 feb. 2020
Automobilele electrice cu cea mai rapidă accelerație din 2020
Tesla Roadster

Porsche Taycan Turbo S

– 0-100 km/h: 2,8 secunde
– Viteză maximă: 260 km/h
– Preț: 162.000 euro

Lăsând hypercar-urile de-o parte pentru un moment, discutăm despre Porsche Taycan. Mai exact, despre modelul Turbo S, ce are un timp de accelerare 0-100 km/h de 2,8 secunde, mulțumită bateriei de 93,4 kW, sistemului de tracțiune integrală, și a puterii de 751 CP.

Taycan are parte de o transmisie în 2 trepte, unică, prima treaptă fiind folosită pentru lansarea mașinii cât mai rapid posibil, cea de-a doua treaptă fiind folosită în restul situațiilor.

Mulțumită arhitecturii pe 800 volți, Taycan se încarcă rapid, necesitând 21 de minute pentru 302 km de autonomie de rulare. Autonomia totală este de 378 km.

Lotus Evija

– 0-100 km/h: < 3 secunde
– Viteză maximă: 320 km/h+
– Preț: 1,8 milioane de euro

Lotus Evija promite să fie cea mai puternică mașină de stradă când producția va începe, spre finalul acestui an, mulțumită puterii declarate de 1970 CP.

Discutăm despre o baterie destul de modestă, de 70 kWh, dezvoltată în parteneriat cu Williams Advanced Engineering, această baterie alimentând 4 motoare electrice, fiecare dintre acestea livrând putere unei singure roți. Asta ar inseamna puțin peste 490 CP per roată.

Suspectăm că Lotus încearca să ne reducă așteptările când vine vorba de accelerația modelului Evija, declarând un timp de accelerare 0-100 km/h „sub 3 secunde”, și o viteză maximă de „peste 320 km/h”, pentru a ne impresiona la lansare.

Nu ne-ar surprinde un timp 0-100 km/h de 2 secunde, și o viteză maximă de 400 km/h. Lotus speră la o autonomie de rulare de 400 km, și susține că Evija va respecta tradiția companiei de a produce mașini ușoare, mașina având o greutate de 1680 kg. Pentru o mașină electrică, acest lucru este impresionant.

* Continuare in pagina următoare: