Cine este noul iubit celebru al Lidiei Buble? Cei doi nu se mai ascund, deși refuză să discute depre relație

13 dec. 2020
Cine este noul iubit celebru al Lidiei Buble? Cei doi nu se mai ascund, deși refuză să discute depre relație

Lidia Buble are un nou iubit sau este doar un zvon care nu se va confirma? Niciodată nu a ieșit fum fără foc până acum, deși frumoasa blondină a negat toate relațiile pe care le-ar fi avut, cu excepția celei cu Răzvan Simion, care i-a rămas manager. Deși fanii și-au dorit să-i vadă din nou împreună, cei doi au ales să meargă pe drumuri separate, din punct de vedere sentimental.

Matinalul de la Antena1 s-a afișat deja cu o brunetă, femeie de afaceri cu care ar trăi o nouă poveste de iubire, în timp de Lidia, oficial, se bucură încă de statutul de femeie liberă. Despre ea s-a vorbit că ar fi avut o relație cu Costin Gheorghe, fratele cântăreței Elena Gheorghe, iar apoi cu Cornel Ilie, solistul Vunk, cu care a și bifat o colaborare muzicală de excepție.

Nu e prima dată când se scrie că am o relație cu vreun artist cu care am colaborat. Noi avem o relație de prietenie și atât. Suntem gemeni, practic știm totul unul despre celălalt și mă bucur pentru colaborarea asta”, a declarat Lidia Buble în cadrul unei emisiuni TV.

Acum, însă pare a fi ceva mai mult. Lidia Buble a plecat într-o vacanță de lux în Zanzibar și a postat numeroase fotografii de acolo. La fel a făcut și Ensar Duman, un renumit medic estetician, semn că cei doi se află fix în același loc. Și de aici doar un pas până la noi speculații: el este noul iubit al Lidiei Buble a scris presa tabloidă, dar și internauții.

Cei doi nu au dorit să comenteze informația, dar faptul că au lăsat să se afle că sunt în același loc înseamnă că ceva trebuie să existe la mijloc: o iubire de-o vacanță, PR sau…. cine știe.

Cine este Ensar Duman

Ensar Duman se descrie pe site-ul său ca un cetățean român de origine turcă și care a ajutat câteva mii de pacienți până acum.

Sunt Ensar Duman, cetățean roman de origine turcă, om de afaceri și reprezentant unic al Spitalului Esteworld Turcia în România, țara care mi-a devenit a doua casă în urmă cu 13 ani.

Lucrez în domeniul medical din 2013 și, în toți acești ani, datorită implicării mele, peste 6000 de pacienți români au ajuns să fie tratați de specialiști în clinici de prestigiu din Turcia: Anadolu, Dunyagoz, Acibadem . Au fost cazuri de malpraxis, cazuri complicate sau intervenții estetice și medicale și, în baza rezultatelor obținute, am ajuns să fiu căutat de personalități din România, politicieni, sportivi, afaceriști, vedete și artiști. Mai întâi pentru ei și, ulterior, pentru membrii familiilor, prieteni și cunoștințe ale lor, cărora le-am înlesnit transferul și tratarea în clinicile din Turcia.

În rest, sunt un om la fel ca tine! Am planuri, am visuri, caut, cercetez, descopăr, urmez sfaturi, ignor sfaturi, greșesc, repar, greșesc iar, îmi cer iertare și învăț o lecție, două, cad, mă ridic, mă zbat, lupt, sacrific, renunț, câștig. Vezi bine, ne asemănăm atât de mult!„, a scris Ensar Duman pe site-ul său.