Complet neașteptat! Ce facultate a absolvit, de fapt Mircea Badea și care a fost primul său job

26 mai 2020
Complet neașteptat! Ce facultate a absolvit, de fapt Mircea Badea și care a fost primul său job

Mircea Badea nu mai are nevoie de nicio prezentare. Acesta este unul dintre cei mai populari realizatori TV din România și se bucură de audiențe record de mulți ani. În prezent are o emisiune pe Antena 3, unde comentează știrile zilei în stilul deja consacrat, cu mult umor și autenticitate.

Puțini știu că Mircea Badea nu a terminat facultatea de Jurnalism. Profilul lui a fost altul în adolescență. Acesta a absolvit Liceul de Informatică, iar apoi facultatea de Cibernetică din cadul ASE. A iubit, însă lumea mass media dintotdeauna.

Care a fost primul job

S-a angajat chiar de la vârsta de 19 ani la Radio Total, iar apoi a prezentat emisiunea matinală de la postul de televiziune Tele 7 abc, împreună cu buna sa prietenă Teo Trandafir. Cei doi erau cel mai tare cuplu de prezentatori la acel moment. Ulterior el a ajuns la Antena 3, unde prezintă emisiunea „În gura presei” de mult timp.

Chiar dacă nu este căsătorit legitim, partenera sa de viață de foarte mult timp este Carmen Brumă, cu care a și lucrat la Antena 1 inițial. Cei doi au împreună și un băiețel despre care Mircea Badea povestește uneori în emisiunile sale.