Haosul continuă pe platourile de la Antena 1. O altă vedetă care participa la filmările pentru noul sezon al emisiunii ”Te cunosc de undeva” a fost infectată cu noul coronavirus.
Dacă până în prezent Marcel Pavel, Ozana Barabancea și Andrei Ștefănescu au fost diagnosticați cu noul coronavirus, o altă confirmare a ieșit la iveală.
Surse medicale au declarat pentru Gândul că actorul Toto Dumitrescu, fiul fostului fotbalist din ”Generația de aur”, Ilie Dumitrescu a fost și el infectat cu noul coronavirus. Acesta a participat la filmările show-ului ”Te cunsoc de undeva” și s-a numărat printre persoanele infectate.
În ceea ce privește starea acestuia, potrivit surselor citate, actorul se află deja sub tratament la Spitalul „Matei Balș”.
Cu puțin timp înainte de a începe filmările, Toto era foarte optimist, deoarece urma o nouă provocare pentru el.
“Voiam sã mã pun în faţa unor situaţii dificile şi noi, iar aceastã emisiune mã antreneazã şi mã încearcã exact cum mi-am dorit. Totodatã, lucrul cu vocea este ceva nou, dar atât de interesant. Mi-e cel mai teama de registrele inalte si de transpunerea in personajele, evident, foarte diverse intr- un ritm atat de alert!”, spunea Toto Dumitrescu.
Împreună cu Jojo, Adda, Tavi Clonda și Ami, actorul s-a numărat printre cei 11 concurenți selectați pentru mega-show-ul TV.