Cutremur în lumea filmului american. Un celebru actor, îndrăgit de multe generații a fost diagnosticat cu cancer. El a fost cel care a făcut anunțul și s-a declarat optimist cu privire la evoluția bolii.
După mai multe analize, Jeff Bridges a primit vestea pe care nimeni nu se aștepta să o audă. Actorul a fost diagnosticat cu o formă de cancer. Acesta le-a spus că a fost diagnosticat cu cancer al sistemului limfatic, dar pronosticul său medical este unul bun, relatează AFP, citat de Agerpres.
”Am fost diagnosticat cu limfom. Deşi este o boală gravă, mă simt norocos că am alături o mare echipă de medici, iar pronosticul este bun.
Mulţumesc pentru rugăciunile şi urările voastre de bine. Şi, cât timp mă bucur de atenţia voastră, vă amintesc să mergeţi să votaţi. Pentru că suntem împreună în toate acestea”, a scris Jeff Bridges pe contul personal de Twitter.
Diagnosticul primit este unul destul de dificil de digerat, însă în ciuda acestui lucru, actorul s-a arătat încrezător, mai ales pentru că medicii au fost optimiști în ceea ce îl privește.
Acesta a anunțat că va începe în curând tratamentul și și-a asigurat fanii că îi va ține la curent cu ce se întâmplă cu starea lui de sănătate.
Jeff Bridges a fost diagnosticat cu limfom, care este un tip de cancer care afectează sistemul imunitar care are responsabilitatea de a combate agenții infecțioși care atacă organismul.
Actorul american a avut o carieră incredibilă. De-a lungul timpului acesta a fost nominalizat de nu mai puțin de șapte ori la Oscar și a câștigat o dată și premiul Academiei de filme americane, la categoria cel mai bun actor pentru interpretarea sa din filmul ”Crazy Heart” în anul 2010.