De nerecunoscut! Cum arăta Oana Roman când avea 20 ani. Ce studii înalte are aceasta. Nimeni nu și-ar fi imaginat

11 iul. 2020
De nerecunoscut! Cum arăta Oana Roman când avea 20 ani. Ce studii înalte are aceasta. Nimeni nu și-ar fi imaginat

Oana Roman a apărut recent la Sinteza Zilei, fiind invitata celebrului Mihai Gâdea. Aceasta a povestit timp de o oră cât de greu i-a fost să fie toată viața plinuță și cât de bine se simte acum că a slăbit. Ea a spus că secretul dietei sale este unul la îndemâna oricui, să mânânci câte puțin din toate.

Puțini știu, dar viața Oanei Roman de studentă nu a fost una ușoară. Deși era fiică de premier, a trecut prin multe la doar 18 ani. A urmat cele mai înalte studii, în Franța, la Sorbona, dar abia îi ajungeau banii pentru mâncare.

„Pentru mine a fost o viaţă de student atipică. Eu, fiind o străină, într-o şcoală în care nu era niciun străin, vorbim aici undeva la o mie de studenți pentru toate specializările, unde nu exista nici măcar unul care să fie de altă naționalitate decât franceză, şi atunci pentru mine a fost un pic mai greu, pentru că a trebuit să mă integrez într-un mediu care era exclusiv franțuzesc. Studiu foarte mult. Puţin timp liber. Bani foarte măsuraţi.

Ziua începea într-adevăr cu un croissant cumpărat de la boulangeria de la parterul blocului, apoi un drum de o oră şi zece minute cu metroul până la şcoală şi cursuri. Mai aveam o pauză la prânz pe care eu nu puteam să mi-o iau şi să merg acasă, având în vedere că stăteam foarte departe de şcoală şi cele două ore libere practic trebuia să mi le petrec undeva primprejur. Mă duceam la bibliotecă sau mă duceam la librărie”, a declarat Oana Roman pentru Libertatea.

Oana Roman nu era nici atunci foarte slabă, dar nu pentru că mânca mult, ci pentru că-și permitea doar preparate proaste și care i-au dereglat organismul.

„Mâncare, îţi dai seama ce puteam să-mi permit. Foarte multe semipreparate şi congelate, pentru că nici nu ştiam să-mi gătesc şi nici nu prea aveam timp, dar bucuria de a mă plimba prin tot Parisul era tot ce doream. Nu mi-am făcut foarte mulţi prieteni la facultate, pentru că eram o străină pentru ei.”

Ce studii are Oana Roman

Nu cu mult timp în urmă, Oana Roman și-a făcut publice diplomele pe care le-a obținut în străinătate, unele foarte prestigioase și cu care se poate lăuda, deși după părerea ei, în România nu valorează mai nimic.

„Se tot vorbește despre diplome și impostură zilele astea, într-o tară în care impostura academică este omniprezentă! Diplome de la facultăti care nu au acreditare, doctorate luate pe bani sau prin plagiat și incompetență crasă de la cel mai înalt nivel până la cel mai jos. Nu e de mirare că apar și doctori falși, pentru că avem și academicieni falși și doctoranzi falși și multe alte anomalii inexistente în tări civilizate!

Există enorm de mulți oameni care au”studii superioare” și nu știu să scrie corect gramatical nici măcar o propoziție! 40 la sută dintre copiii din zonele defavorizate sau de la sate sunt analfabeți funcționali! Oameni în cele mai înalte poziții ale statului sunt efectiv semianalfabeți! Și ne mirăm de un escroc din Italia! Really?

Eu cred că problema cea mai mare este că devenim un popor de semianalfabeți! Și nu văd pe nimeni să facă scandal național din asta! Nimeni nu se agită că 8 din 10 comentarii pe net la orice postare sau articol sunt scrise agramat ! Eu zic că asta e o problemă natională de risc major.

Nu ai cum să evoluezi dacă ai o populație majoritar incultă și educată la nivel de sub 4 clase! Cam așa arată de exemplu niște diplome luate la cel mai înalt nivel academic în Europa! Diplome care în România nu valorează nimic, pentru că nimeni nu vrea să înțeleagă ce muncă și studiu se ascund în spatele acestor 2 hârtii! Le țin pe perete și mă uit la ele pentru că ele nu au valoare decât pentru mine și au cea mai mare valoare în orice țară adevărat academică din lumea asta! Atât putem! Să nu ne mirăm!”, a comentat Oana Roman.