Dezastru la Antena 1. Emisiunea ”Acces Direct” a fost anulată după ce mai multe persoane au fost infectate cu noul coronavirus. Mirela Vaidă se numără și ea printre cei care au interacționat cu purtătorii virusului.
Ediția de joi a emisiunii ”Acces Direct” nu a mai fost difuzată, iar potrivit unor surse citate de Gândul.ro, decizia ar fi fost luată de către oficialii Antenei 1. Potrivit acestora, Veronica Stegaru, prezentă în aproape fiecare ediție a emisiunii din ultimele șase luni, a avut febră și vărsături după ce s-a întors cu trenul de la Blăgești.
Sursele citate mai susțin că și Viorel, soțul Vulpiței prezintă o serie de simptome, iar șirul persoanelor nu se oprește aici. Aparent, doi cameramani și doi șoferi care au intrat în contact cu soții Stegaru au și ei simptome specifice COVID-19.
La scurt timp după anunț, Mirela Vaida a confirmat la Observator faptul că atât Veronica cât și Viorel Stegaru au făcut testul pentru coronavirus, iar acesta a ieșit pozitiv.
De asemenea, prezentatoarea de la ”Acces Direct” a mai precizat că și-a făcut testul rapid pentru COVID-19 care a ieșit negativ, dar și cel esențial la care așteaptă încă răspunsul.
Odată cu confirmarea pozitivă a celor doi soți care și-au făcut apariție regulat în platoul ”Accest Direct”, toate încăperile au fost eliberate, aerisite și supuse unui proces de dezinfectare realizat de o firmă specializată a mai spus Mirela Vaida.