Elena Băsescu arată superb și deși mai are doar două luni până când împlinește 40 de ani, nu-și arată deloc vârsta. Aceasta are trei copii, două fetițe și un băiețel. Primii doi sunt rezultatul unei căsnicii fericite alături de Bogdan Ionescu, cunoscut ca Syda, iar mezina, Anastasia este fiica lui Cătălin Tomată, cu care EBA a format un cuplu până nu demult.
În urmă cu mai bine de patru ani, Elena Băsescu și Bogdan Ionescu au decis să se despartă. Vestea a căzut ca un trăznet pentru Traian Băsescu, care a fost vizibil afectat. Cuplul nu a fost în cele mai bune relații o perioadă, deși au făcut eforturi să se înțeleagă pentru copii.
Ambii și-au refăcut viața alături de alți parteneri, EBA chiar a dat naștere și unui copil. Doar că relația ei s-a încheiat, iar acum este o femeie liberă. Bogdan Ionescu, însă nu. El este nedespărțit de iubita de origine turcă, Sheila. Doar că atunci când vine vorba de micuții lui se alătură mereu Elenei Băsescu. Și au o relație perfectă bazându-se pe acest principiu.
Fiul lor, Traian Jr., a împlinit 5 ani la sfârșitul lunii ianuarie și și-a sărbătorit ziua de naștere la grădiniță. La onomastica băiețelului au fost prezenți ambii părinți, iar Traian Jr. a fost foarte fericit să fie ambii părinți lângă el.