Alexia Eram, fiica Andreei Esca a trăit șocul vieții ei duminică dimineața, în jurul orei 4:30, când iubitul său, Mario Fresh și cântărețul de manele Jador au fost atacați de șase indivizi fără niciun motiv. Pur și simplu au fost luați la bătaie.
Alexia le-a spus anchetatorilor că în timpul agresiunii unul dintre atacatori ar fi țipat „Aduceți săbiile din mașină”, conform mai multor surse citate de Antena3. Victimele au depus plângere la Poliție.
Atât Jador, cât și Mario Fresh au declarat polițiștilor că nu se cunoașteau cu agresorii și că în club nu ar fi avut niciun fel de altercație cu aceștia.
Duminică, în jurul orei 04.30, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în zona unui club din stațiunea Mamaia ar fi avut loc un conflict. Polițiștii au identificat persoana apelantă ca fiind un bărbat de 25 de ani, iar în urma verificărilor s-a stabilit că acesta, împreună cu alte 2 persoane, ar fi fost agresate fizic în proximitatea clubului.
La fața locului nu a fost necesară intervenția ambulanței. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliției stațiunii Mamaia, unde au depus plângere. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Polițiștii efectuează verificări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și luarea măsurilor legale care se impun.