Eveniment fără precedent în familia omului de afaceri Gigi Becali. Cunoscutul latifundiar din Pipera devine socru mic, odată cu nunta fiicei sale, Teodora.
Așa cum era de așteptat, Becali a scos din buzunar o sumă fabuloasă de bani. Omul de afaceri ar fi cheltuit nu mai puțin de 500.000 de euro.
Nunta Teodorei Becali cu Teodor Mihai Marcu va avea loc la Palatul Snagov. La eveniment vor participa nu mai puțin de 700 de invitați. Numai pentru aranjamentele florale, Becali a scos din buzunar 25.000 de euro, iar pentru formația sa favorită, trupa Pindu, omul de afaceri a mai dat alți 20.000 de euro.
La fericitul eveniment vor participa mai mulți oameni din fotbal, apropiați de patronul FCSB, printre care și George Copos sau Nicolae Dică.
Joi, fiica lui Gigi Becali și Mihai Mincu s-au căsătorit civil. Mirii nu au fost singurii care au ieșit în evidență. Socrii mici au făcut și ei furori.
Ce spune Gigi Becali despre ginerele său?
”Are peste 1,85 m, așa cum îmi place mie. Am o familie, sunt foarte fericit. E adevărat că în octombrie o să facem nunta. În București o facem. Mai multe nu vreau să spun, că nu vor ei și vreau să le fac pe plac. Eu i-am zis: tată, faci ce vrei, nu mă mai interesează ce faci. Cât ai stat la mine în casă ai fost cu mine, ai făcut ce ai vrut! Dar am încredere că va face numai bine”, a spus Gigi Becali la România TV.