Oana este sora mai mică a celebrei Delia Matache, îi seamănă foarte bine din punct de vedere fizic și deși a urmat același traseu, nu s-a bucurat nici pe departe de același succes muzical. În schimb are o familie foarte frumoasă ș, ceea ce o face să se simtă o femeie împlinită.
La 29 de ani, Oana Matache este mămică a doi copii minunați și încearcă să îmbine cariera cu familia. Puțini știu ce job are aceasta, de fapt. Cu un cont de Instagram destul de popular, ea încearcă să se impună pe piață și ca influencer și a bifat deja câteva campanii profitabile.
Dar nu poate scăpa de brandul „sora Deliei„, care spune ea, o onorează. „Nu mă deranjează. Mereu am apreciat mult tot ce face sora mea în plan muzical”, spunea aceasta în 2012.
Când avea 21 de ani a încercat o carieră solo în muzică și chiar a lansat o piesă pe care a promovat-o intens, dar nu s-a bucurat de o foarte mare popularitate.
„De la vârsta de 13 ani am lucrat cu majoritatea producătorilor din România. În 2011 l-am întâlnit pe Shatyr, care m-a învăţat sa folosesc softuri de muzică. Scopul meu nu e să devin vreo mare celebritate în industrie. Eu doar iubesc să mă exprim prin muzică şi faptul că am reuşit să fac din asta şi un job este tot ce-mi doream”, declara Oana acum 8 ani,
Anii au trecut, iar astăzi Oana este backing vocal în trupa Deliei, renunțând practic la cariera solo. Pentru că nu s-a bucurat de succesul la care se aștepta, sora sa celebră a luat-o sub aripa ei protectoare. Ea are exact aceleași studii ca și Delia: liceul de muzică ”Dinu Lipatti” din București și apoi Universitatea Națională de Muzică, tot din Capitală, dar din păcate nu a reușit să se impună pe piața muzicală.