Ies la iveală detalii neștiute despre trecutul Annei Lesko. Nimeni nu a știut până acum prin ce momente a trecut vedeta și cum a ajuns să locuiască în România. Aceasta a mărturisit în detaliu fiecare întâmplare prin care a trecut până să ajungă la succesul de acum.
Anna Lesko a vorbit deschis într-un interviu acordat pentru VIVA, despre drumul dificil pe care l-a avut pentru a-și urma visul. Artista a mărturisit că avea 17 ani în momentul în care a decis să rămână în România, iar părinții ei au fost complet șocați de această decizie.
Vedeta a mai povestit că vizita ei în România i-a deschis noi orizonturi, pe care până la acel moment nu a avut ocazia să le cunoască, ea venind în țară doar pentru a coase costume de baie.
”Când m-am hotărât să rămân în România, pentru părinții mei a fost un șoc. A fost ceva cumplit pentru ei, mai ales că eu vin și dintr-o zonă în care educația era mai rigidă. Ca să înțelegi, eu nu am văzut un club toată adolescența mea. Am văzut prima oară un club când am venit în România.
Eram într-o relație și partenerul meu de atunci m-a dus pentru prima dată într-un astfel de loc. Până la 17 ani și jumătate nu intrasem în niciun club. Eu am venit în România să cos costume pentru fete și așa am început să dansez”, a mărturisit Anna Lesko.
Artista a mai povestit că următoarea perioadă a fost destul de dificilă pentru ea, având în vedere faptul că nu cunoștea limba română. Aceasta a reușit să intre la facultate iar de aici lucrurile au mers mai bine ca niciodată și s-a dovedit că alegerea făcută a fost cea mai bună.
”Am rămas aici. O perioadă scurtă de timp am stat la Constanța, apoi m-am mutat în București, unde am început facultatea. Încă nu terminasem clasa a XII-a la Chișinău, dar la momentul respectiv exista o lege care le permitea basarabenilor să intre la facultate fără a mai da examen de bacalaureat.
Se termina concomitent clasa a XII-a cu primul an de facultate. Nu vorbeam limba română, doar rusa și, din punctul ăsta de vedere, mi-a fost foarte dificil. Așa am reușit să-i conving pe ai mei să mă lase să stau în România. Mama venea la mine foarte des, de două ori pe lună.
Acum, când mă uit în urmă, a fost o decizie foarte bună că am venit aici, pentru că am avut alte perspective în România”, a mai povestit Anna Lesko.