Sebastian Colțescu a împărțit țara și lumea întreagă în două. În timp ce mulți îl acuză de rasism și de faptul că a făcut România de râs, alții consideră că arbitrul român nu a greșit cu nimic și că povestea a escaladat enorm. Și într-adevăr, dacă privim în urmă de câte ori românii au fost făcuți țigani la nivel internațional, atunci lucrurile nu mai par atât de grave.
Cuvântul negru pare să devină un real pericol pentru cei care-l folosesc și s-a ajuns într-un punct în care deja nu mai este vorba despre rasism, ci de cu totul și cu totul altceva. O debilitate la nivel mondial, în care în loc să se cultive iubirea, acceptarea și înțelegerea se marșează pe idei care instigă la ură și dezbinare.
În acest context exagerat, chiar și romanul polițist „Zece negri mititei” de Agatha Christie, își va schimba numele și va apărea într-o versiune revizuită în Franța, din care va fi scos cuvântul „negru”, considerat ca având conotații rasiste. Decizia a fost anunțată la postul de televiziune RTL de James Prichard, strănepotul autoarei, în urmă cu ceva timp.
Arbitrul român Sebastian Colţescu i-a cerut în minutul 16 al meciului dintre PSG și Istanbul, un meci din Liga Campionilor, lui Ovidiu Haţegan, arbitrul central, să intervină pentru a-l calma pe Webo, care se agitase exagerat la o decizie a acestuia. Colţescu a arătat spre pe antrenorul secund al echipei turce, referindu-se la el cu termenul de „tipul ăla negru”, iar Haţegan i-a arătat cartonaşul roşu fostului atacant camerunez.
Sebastian Colțescu, în vârstă de 43 de ani are o poveste tristă de viață. Conform presei sportive, acesta a încercat să se sinucidă de mai multe ori. Arbitrul român, care a devenit celebru în lumea întreagă acum este de profesie inginer și a debutat în Liga 1 în anul 2003.
În numai trei ani a devenit arbitru FIFA, bifând o ascensiune fulminantă în carieră. Extrem de pasionat de fotbal, acesta a avut prima tentativă de sinucidere în aul 2008.
Pentru că a fost pus pe pauză după un meci în care a greșit, Coltescu a vrut să se arunce de la fereastră apartamentului sau din Craiova, situat la etajul 3 și totul a fost filmat. „Lăsăți-mă, nu intrați!”, ar fi strigat el atunci celor care au încercat să-l ajute.
Fostul arbitru Ion Crăciunescu a povestit că Sebastian Colțescu ar mai fi repetat acest gest chiar înainte de meci. Ulterioe el a fost spitalizat.
Nici în viața personală nu i-a mers foarte bine arbitrului român. Acesta a divorțat prima dată în anul 2007, iar ce de-a doua oară în acest an. Cu ultima soție are și o fetiță. Problemele nu se opresc aici. Chiar în acest an, Colțescu și-a pierdut și ambii părinți, ambii fiind ucisți de boli incurabile, mai întâi mama, apoi tatăl, ultimul decedând în august 2020.