Soția lui Pepe s-a transformat total! Cum arată acum Raluca Pastramă

16 oct. 2019
Soția lui Pepe s-a transformat total! Cum arată acum Raluca Pastramă

Soția lui Pepe s-a transformat total! Raluca Patramă și cântărețul sunt împreună de șase ani, au două fete frumoase și o afacere de succes.

Deși s-a tot spus că au probleme în relație și că ar urma să divorțeze, legătura dintre ei este din ce în ce mai puternică. Recent, cei doi au fost nașii lui Giani Pârvan, bateristul trupei cu care cântă Pepe.

Raluca  aieșit în evidență prin nou stil adoptat. Aceasta a renunțat la ținutele elegante și a purtat un costum negru, masculin.

Foto CANCAN

Pepe și Raluca au o super afacere.

Soția artistului se ocupă de grădinița pe care au deschis-o în zona Oborm iar Pepe este ocupat cu concertele și cu barul pe care nu l-a mai vândut.

”Suntem destul de ocupaţi. Am concerte, am şi barul, pentru că nu l-am mai vândut, mă ocup de el. Merge bine şi îl închiriez pentru petreceri private. Raluca este cu grădiniţa în fiecare zi. Pregăteşte fetiţele, Maria (6 ani) e în clasa zero, iar Rosa (3 ani şi jumătate) merge la grădiniţă, apoi se ocupă de tot ce e acolo. Avem peste 40 de copilaşi, mese asigurate, personal calificat, vă daţi seama că e treabă serioasă”, a declarat Pepe.