Succesul evenimentelor din ziua de astăzi a început să se măsoare în numărul de vedete care și-au făcut apariția în locația respectivă. Dacă înainte, acestea primeau bani doar dacă prezentau sau cântau, ei bine acum lucrurile s-au schimbat.
Doar ca să accepte o invitație la o lansare de restaurant de exemplu, atât vloggerii de top, cât și vedetele consacrate cer bani. Și nu puțini. Ei de obicei își fac apariția, fac una două poze, uneori mai schimbă câteva vorbe cu jurnaliștii, iar apoi pleacă. Nu se obligă să și promoveze brandul.
Sumele sunt cuprinse între 100 de euro, cei mai ieftini bloggeri la mii de euro. Printre cele mai scumpe vedete se numără Mihaela Rădulescu. Conform surselor Libertatea, aceasta ar solicita 5.000 de euro pentru a-și fac apariția la un eveniment, unde nu rămâne mai mult de o oră. Face eventual câteva fotografii, una două poze cu admiratorii și pleacă.
Vedete locuiește de ani buni la Monaco și își argumentează prețul piperat prin faptul că trebuie să se deplaseze în România cu avionul, deci trebuie să plătească ceva bani în plus pentru a-și onora invitația.
Mihaela Rădulescu a fost mai bine de patru ani jurată în emisiunea Românii au Talent, iar apoi prezentatoare la emisiunea Ferma. Acum colaborează în continuare cu Pro Tv din postura de Guest Star la MasterChef.
Vedeta a debtat în televiziune în 1994 la Tele7ABC. Apoi a plecat la ProTV, acolo unde a fost reporter la matinalul lui Florin Călinescu. Vedeta a plecat apoi la Antena 1 și B1TV pentru ca în final să se întoarcă la ProTV