Kanal D scoate vedete pe bandă rulantă. Manelele par a fi la mare căutare în România, iar artiștii care trec pe la postul turc de televiziune par a fi apoi abonați la succes pe Youtube. Cazul lui Jador este deja celebru. Acesta a fost concurent în reality show-ul Puterea Dragostei, iar apoi popularitatea lui a explodat.
Tânărul a ajuns pe locul 1 în trending Youtube cu aproape toate piesele, iar ultima colaborare cu Carmen de la Sălciua este deja un succes internațional. Urmându-i modelul și Theo Rose s-a apucat să cânte manele, deși până acum aborda un alt gen muzical. Acesta a avut un contract important cu Antena1 și a fost concurentă la emisiunea lider de audiență, Te cunosc de undeva.
Deși a impresionat de fiecare dată, artista în vârstă de 23 de ani nu a reușit să-și crească popularitatea. Ea cântă de la 4 ani, dar nu s-a remarcat prea mult, în ciuda unei voci excepționale. Ei bine, după apariția la Kanal D, la Bravo ai stil! Celebrities, Theo Rose a început să colaboreze cu cântăreți de manele și să ajungă pe locul 1 în trending Youtube.
Mai întâi a scos o piesă cu Jean de la Craiova, apoi cu Bogdan de la Ploiești, cu care a ajuns pe locul 1, iar acum doar două zile cu Florin Salam. Cert este că atunci când aborda un gen de muzică pop și cânta singură, abia strângea câteva zeci de mii de vizualizări. Acum a ajuns la milioane și pare că s-a reprofilat. Interesant ar fi de văzut dacă s-ar bucura de succes și cântând singură manele.